În urmă cu ceva timp, pentru ca bărbaţii să fie ocupaţi, nu trebuia decât un ordin, iar energia lor era risipită în războaie. Astăzi, trăind într-o lume relativ pacifistă, există alte metode de a consuma energia. La fel de prosteşti, la fel de inutile: pasiuni, nervi, toţi sfinţii şi toate originile lumii sunt pomenite în timpul unui meci de fotbal.
Pe de altă parte, o altă "pasiune" a bărbaţilor şi nu numai, a fost creearea unor forme de organizare socială. De la formele arhaice, triburi, ginţi etc., creativul om a ajuns la state, la uniuni, la forme şi mai avansate, în care dorinţa de putere a fost adesea în dezavantajul celor mulţi.
Şi sporturile (fotbalul în cazul de faţă, mai ales pentru "calitatea" de a fi cel mai mediatizat sport şi în care probabil se pun cele mai multe sentimente) şi politica (ca mod de a conduce o comunitate) nasc pasiuni, duc la extreme. Până la urmă, amândouă domeniile se bazează, în teorie, pe aceleaşi principii: un management bun pentru a duce la performanţe, respectul faţă de cei din subordine (ori adversar).
România este poziţionată într-un punct geografic la întretăierea dintre modelele oriental şi occidental. În prezent, ea aspiră înspre Vest, dar tabieturile sale sunt adeseori orientale. În toate domeniile se vorbeşte despre imperioasa necesitate a unor reforme, a unor reconstrucţii. Deschizi un ziar, discuţii despre: reformă în sănătate, în învăţământ, reformara clasei politice, reconstrucţia echipei naţionale de fotbal...
În cel mai pur spirit latin, se vorbeşte mult, se face puţin. Câteodată nu pot să nu mă întreb dacă aleşii populaţiei (alţii mai buni chiar nu sunt?) sunt chiar atât de proşti sau au anuite interese (presiune, şantaj?) ca să nu facă ceva într-o direcţie mai bună. Om fi noi un popor de o mediocritate absolută, de nu ne respectăm pe noi înşine? De ne batem joc de noi cu fiecare ocazie...
Cred că e la mintea oricui (am naivitatea să cred acest lucru) că, pentru a avea un stat performant, ai nevoie de două lucruri esenţiale: oameni bine pregătiţi şi oameni sănătoşi. Ori învăţământul s-a văzut anul ăsta la bac, şi se vede în general în şcoala celor care au aspiraţii înalte (onorabilul preşedinte are şcoala vieţii, altu' a fost repetent de vreo două ori, altu a făcut şcoala la Moscova, restul pe la ceva universităţi private care valorează cât coada unui porc). Dacă cineva vine cu o reformă (mă refer la oameni competenţi, nu la d-na Cati), tot sistemul se revoltă. Unul din marii istorici români din ultimii 50 de ani a fost pensionat forţat de la catedră, pentru că refuza să treacă pe pruncii care nu ştiau noţiuni elementare de istorie şi, mai rău, de limba română (vezi David Prodan, Memorii, Ed. Enciclopedică), asupra altor profesori se fac presiuni (mulţi nu rezistă, având în vedere baza lor materială). Devalorizarea importanţei şcolii este deja o certitudine. Bine au sesizat unii că această scădere a şcolii se datorează translatării valorilor sociale dinspre formarea unui caracter civic înspre o adevărată vedetă de carton (un carton frumos colorat, frumos mirositor, frumos îmbrăcat, cu ceva plastic dacă se poate, şi alte accesorii).
Al doilea lucru esenţial, sănătatea se face prin prevenire şi tratare. Prevenire în sensul de a face sport (lucru care se face tot mai puţin) şi de a avea un mod de viaţă sănătos sau, să zicem, respectabil. Şi tratare prin respectul acordat de doctori pentru pacienţi şi a unui sistem sanitar performant.
La fotbal, e şi mai simplu: educi copilul în sensul dobândirii unei mentalităţi sănătoase, sportive, decente. Îl ajuţi să crească, îi asiguri un mediu răbdător, dar solicitant în acelaşi timp.
În România, noi vrem să reconstruim de la vârf, fără să ne uităm la bază. Dar ce bază? Unde? Nu avem. România e ca o piramidă în care vezi vârfurile, strălucitoare prin opulenţa lor, nu prin competitivitate. Mai observi o bază cârpită, peticită, în care pansamentele de-abia maschează nişte găuri mari. La fotbal la fel, stimabilul Piţi (care era un gambleur nenorocit acum 2 ani, s-a întors acum ca un salvator, decis să şteargă cu buretele peste ce a făcut diabolicul Răzvan Lucescu. Dar, surpriză! el vrea să reconstruiască o echipă, dar nu are cărămizi. În schimb are un spate nişte maimuţe cu nume sud-dunărene).
Cel mai frapant lucru din toată aceste poveste ar fi dacă am încerca o comparaţie cu Germania. Această ţară şi-a revenit din două războaie mondiale, are un stat extraordinar (cel puţin ca structură), iar echipa de fotbal, şi sportul în general... nu mai are rost să vorbim.
Răzvan A.
P.S. Noi reconstruim şi reformăm totul în jurul nostru, fiecare o ia de la capăt. Ştergem cu buretele peste ce a fost înainte, noi fiind Alfa. Păcat că nu mai apucăm să prindem Omega în acelaşi loc. Totuşi, uităm să ne reformăm şi să ne reconstruim pe noi. Nimănui nu-i place să-şi vadă defectele în oglindă, doar mândria ne depăşeşte calitatea umană.
miercuri, 10 august 2011
miercuri, 3 august 2011
Liniştea fotbalului românesc...
A plecat de la echipa naţională pentru că se certase cu Hagi si Gh. Popescu prin '99. A reuşit să califice România la Euro 2008, având parte de o grupă uşoară şi noroc că Steaua şi Rapid aveau antrenori şi echipe în acea perioadă. În campania următoare pierdea pe bandă rulantă cu mai mult sau mai puţin ghinion, iar în fiecare zi era desfiinţat de presă. Despre el, microbiştii aveau, în general, o părere mai mult decât îndoielnică. Într-un final, a fost obligat să plece, nu fără a primi consistente despăgubiri financiare, banii la care el ţine atât de mult necomparându-se cu absolut nimic, nici măcar cu demnitatea, să zicem...
În locul lui Victor Piţurcă a venit Răzvan Lucescu. Un profesionist desăvârşit, un antrenor mult mai pasionat ca cel numit Piţi. Cele mai mari performanţe, Lucescu Jr. le-a avut la Rapid. Dar a avut şi ghinionul de a se lupta cu o echipă a Stelei pentru care până şi adversarii stăteau în genunchi, lipsiţi de orice fel de inhibiţii. Două campionate, 2004-5 şi 2005-6 Rapid şi Steaua se luptau până spre ultimele etape pentru primul loc dar, surprinzător sau, mai degrabă NU, pentru Steaua lucra râul şi ramul ca echipa să câştige. Erau vremurile când Pro TV-ul ridica cultul personalităţii (cacofonia este mai mult decât sugestivă) lui Becali, acest individ odios, al cărui dos se găseşte în mirosul respiraţiei unei bune părţi a mass-mediei din România. De atunci, Steaua nu a mai câştigat nimic, cu excepţia unei amărâte de cupe a României, şi aceea câştigată printr-un autogol. Nici când a fost masiv ajutată de arbitri, nu a reuşit să depăşească CFR-ul, în 2008. Revenind la Răzvan Lucescu... acesta a făcut şi greşeli, dar întotdeauna a mers pe mâna sa, şi nu pe influenţele din fotbalul acesta mizerabil. Prin influenţe a se înţelege impresari machedoni, acţionari de la Dinamo, foşti securişti etc. Preferând să nu asculte aceste "sfaturi prietenoase", oceanul în care s-a bălăcit Lucescu a fost unul extrem de agitat.De asemenea, cum a spus şi el şi sunt absolut convins că aşa s-a întamplat, multor fotbalişti li s-a pus în vedere faptul că trebuie să o lase mai moale sub comanda lui Lucescu, pentru a îl compromite pe acesta din postura de antrenor al echipei naţionale. Şi, surprinzător, România primea goluri doar în ultimele 10 minute ale meciului. Această atmosferă, s-a concretizat prin retragerea jucătorilor reprezentativi ai echipei, Chivu şi Rădoi.
Acum, pentru a treia oară, Piţurcă s-a reîntors ca antrenor al echipei naţionale. Dacă în primul mandat, 1998-9, erau ultimele zvâcniri ale generaţiei de aur, schimbările nu au fost neapărat necesare, în al doilea mandat, 2005-9, echipa era făcută pe scheletul Stelei. Acum, din nou, aceeaşi echipă dă cei mai mulţi. Dar, măcar avem o linişte de mormânt, pe care o putem traduce prin existenţa lipsei sentimentelor de altădată din jurul echipei naţionale.
Piţurcă a fost probabil singurul dornic să vină la naţională şi să îndeplinească rolul de om-cu-urechi-de-elefant dispus să asculte toate sfaturile din jurul său. Dan Petrescu, cel mai bun antrenor român, după Mircea Lucescu, deşi s-a declarat dispus să vină antrenor la naţionalp, este constant ignorat. Important este ca banii să vină, performanţele pot să mai aştepte.
P.S. : această linişte care s-a aşternut în jurul echipei naţionale după ce a revenit Piţurcă, precum şi chemarea unei jumătăţi din echipa Stelei la naţională (o echipă mediocră spre sub-mediocră), este comparabilă cu liniştea ce s-a aşternut asupra justiţiei după ce a dispărut Monica Macovei din fruntea ministerului în 2007. Se pare că în România, schimbările sunt de ordinul sutimilor de secundă, nu al deceniilor, ca în alte ţări mai puţin bananiere.
În locul lui Victor Piţurcă a venit Răzvan Lucescu. Un profesionist desăvârşit, un antrenor mult mai pasionat ca cel numit Piţi. Cele mai mari performanţe, Lucescu Jr. le-a avut la Rapid. Dar a avut şi ghinionul de a se lupta cu o echipă a Stelei pentru care până şi adversarii stăteau în genunchi, lipsiţi de orice fel de inhibiţii. Două campionate, 2004-5 şi 2005-6 Rapid şi Steaua se luptau până spre ultimele etape pentru primul loc dar, surprinzător sau, mai degrabă NU, pentru Steaua lucra râul şi ramul ca echipa să câştige. Erau vremurile când Pro TV-ul ridica cultul personalităţii (cacofonia este mai mult decât sugestivă) lui Becali, acest individ odios, al cărui dos se găseşte în mirosul respiraţiei unei bune părţi a mass-mediei din România. De atunci, Steaua nu a mai câştigat nimic, cu excepţia unei amărâte de cupe a României, şi aceea câştigată printr-un autogol. Nici când a fost masiv ajutată de arbitri, nu a reuşit să depăşească CFR-ul, în 2008. Revenind la Răzvan Lucescu... acesta a făcut şi greşeli, dar întotdeauna a mers pe mâna sa, şi nu pe influenţele din fotbalul acesta mizerabil. Prin influenţe a se înţelege impresari machedoni, acţionari de la Dinamo, foşti securişti etc. Preferând să nu asculte aceste "sfaturi prietenoase", oceanul în care s-a bălăcit Lucescu a fost unul extrem de agitat.De asemenea, cum a spus şi el şi sunt absolut convins că aşa s-a întamplat, multor fotbalişti li s-a pus în vedere faptul că trebuie să o lase mai moale sub comanda lui Lucescu, pentru a îl compromite pe acesta din postura de antrenor al echipei naţionale. Şi, surprinzător, România primea goluri doar în ultimele 10 minute ale meciului. Această atmosferă, s-a concretizat prin retragerea jucătorilor reprezentativi ai echipei, Chivu şi Rădoi.
Acum, pentru a treia oară, Piţurcă s-a reîntors ca antrenor al echipei naţionale. Dacă în primul mandat, 1998-9, erau ultimele zvâcniri ale generaţiei de aur, schimbările nu au fost neapărat necesare, în al doilea mandat, 2005-9, echipa era făcută pe scheletul Stelei. Acum, din nou, aceeaşi echipă dă cei mai mulţi. Dar, măcar avem o linişte de mormânt, pe care o putem traduce prin existenţa lipsei sentimentelor de altădată din jurul echipei naţionale.
Piţurcă a fost probabil singurul dornic să vină la naţională şi să îndeplinească rolul de om-cu-urechi-de-elefant dispus să asculte toate sfaturile din jurul său. Dan Petrescu, cel mai bun antrenor român, după Mircea Lucescu, deşi s-a declarat dispus să vină antrenor la naţionalp, este constant ignorat. Important este ca banii să vină, performanţele pot să mai aştepte.
P.S. : această linişte care s-a aşternut în jurul echipei naţionale după ce a revenit Piţurcă, precum şi chemarea unei jumătăţi din echipa Stelei la naţională (o echipă mediocră spre sub-mediocră), este comparabilă cu liniştea ce s-a aşternut asupra justiţiei după ce a dispărut Monica Macovei din fruntea ministerului în 2007. Se pare că în România, schimbările sunt de ordinul sutimilor de secundă, nu al deceniilor, ca în alte ţări mai puţin bananiere.
sâmbătă, 25 iunie 2011
aşa DA sau aşa NU?
O caldă zi de vară, un amfiteatru cu studenţi răsfiraţi. Instrmentul de scris dansează firesc cu foaia de hârtie, aruncă o privire înspre originile latine ale poporului român, înspre romanticii care se vedeau trecutul ca pe o ocazie de a oferi modele pentru prezent. La catedră, supraveghetorii se plimbă, ies, vorbesc între ei, n-au cum să cuprindă cu toţi ochii o sală întreagă. Nici dacă ar dori poate nu ar reuşi. Jucăuşii ochi ai studenţilor atâta aşteaptă. Nu este atentă supraveghetoarea... în dulcele stil clasic dă foaia de examen mai înspre stânga, şi scoate ciorna la iveală. O ciornă ce valorează vreo 350 de lei pentru unii. Alţii sunt mai leneşi, şi nu fac asemenea pregătiri, ci doar vorbesc. În şoaptă. Studentul român ştie citi pe buze în timpul examenului mai ceva ca surdo-muţii. Alţii se delectează cu tehnologia modernă, lăudând pe cel care a inventat telefonul care face poze.
Peste câţiva ani, studentul acesta va preda la nişte copii. Va ştii desigur toate trucurile prin care va reuşi să-l prindă pe viitorul elev care copiază sau poate va închide ochii fiind orbit de imaginile numerotate ale unor mari înaintaşi. Dar nu va stăpâni prea bine ceea ce are de predat. Mai contează când ai un venit de mizerie? De parcă predatul îl faci pentru îmbogăţire, nu din pasiune...
Sau şi un caz mai rău... vei ajunge într-o funcţie publică, şi vei avea o fundaţie culturală şi educaţională înaltă cât genunchiul broaştei. Atunci vei spune despre unul că a fost "slugoi la ruşi" sau că a fost un "trădător". Şi ca să pui cireaşa pe tort, vei fi lăudat că nici mort nu ai fi cedat şantajului sau unor presiuni. Apropo de această ultimă idee...natura umană e incredibil de imprevizibilă, iar în situaţiile extreme luăm decizii care în alte împrejurări le-am considera nebuneşti. Aşa că, a lipi cuiva o anumită etichetă fără să cunoşti tot contextul acelei situaţii şi epoci este o dovadă a unei lipse crase de empatie. Bineînţeles, înscriindu-ne în această logică, putem totuşi emite câteva judecăţi de valoare, bazate pe o serie de argumente logice: să ai un instinct politic superior tuturor adversarilor tăi, dar să nu ai o bază intelectuală şi culturală adecvate va duce la un fel de dominaţie a acelei persoane pe scena publică, însă cu rezultate "istorice" (reforme bine înfăptuite, consens politic, să aduni oameni de valoare în jurul tău care să şi rămână fideli concepţiilor tale după ce te cunosc mai bine) insuficiente sau nule; de asemenea, dacă cineva dă dovadă de un caz patologic de foame după putere, fără a proba cu vreo competenţă deosebită (ca să nu spunem româneşte că e prost), va face greşeli tot mai mari, pe măsura creşterii ambiţiilor sale.
Din păcate, trăim într-o perioadă în care criza morală se propagă asemeni ciumei în evul mediu. Prea mulţi vor să facă bani, uitând că mai există o chestie mai puţin palpabilă, dar totuşi mai valoroasă. Această chestie, despre care ştim toţi, dar puţini tind să mai aibă, se numeşte CARACTER. În sens figurativ, desigur.
În formarea acestui caracter contribuie familia, mediul, şcoala. Familia n-are timp, că trebuie să aducă un venit, altfel murim de foame, mediul ne impune spiritul de turmă (unora dintre noi). Şcoala? Noi suntem pe una din şinele căii ferate, iar şcoala pe cealaltă. Singura problemă e că aceste şine nu par să ajungă la vreun numitor comun.
Desigur, ce susţin eu în aceste pasaje este o opinie pur personală. Au mai existat cazuri care nu au avut nevoie de de o pregătire foarte solidă ca să reuşească. Pe la 700-800 În China domnea o stare de nelinişte. Erau şi răscoale, iar în urma unei asemenea stări de confuzie, a ajuns pe tronul Dragonului Galben un simplu ţăran, care avea numele, tradus româneşte, de Porcu sau Porcaru. El a avut o domnie importantă şi a făurit o dinastie de prestigiu în China.
Dar de ce ne îndepărtăm atât de adânc în trecut? Avem şi noi chiar sub ochi exemple ideale: un fost muncitor necalificat, cu o soţie ce a făcut patru clase primare şi vindea flori în Gara de Nord au reuşit să întemeieze o dinastie... doar că acea dinastie s-a remarcat prin prestigiul prostiei, înfatuării, îngâmfării, analfabetismului şi al lipsei de respect pentru orice valori ce trec de proria lor persoană.
Aşadar, e o simplă întrebare... aşa DA sau aşa NU? Un răspuns clar nu vreau să dau, pentru că fiecare îşi face propriile calcule în drumul vieţii. Ceea ce eu înţeleg prin caracter, nu coincide cu opinia altora. Perfect normal. Ceea ce poate ar intra în categoria "aşa NU" este aruncarea vorbelor spuse în necunoştinţă de cauză ce pătează obrazul unui popor întreg. Ca reprezentant al unei comunităţi, trebuie să fii cel dintâi care să îi apere interesele.
P.S. Până când istoria îi va judecat pe Regele Mihai I al României şi pe Preşedintele Traian Băsescu, noi ne rezervăm dreptul de a spune că cel dintâi în 90 de ani nu a pătat istoria acestei ţări, pe când cel de-al doilea în 60 de ani a făcut unele greşeli sinistre (chiar dacă uneori au părut mari vorbe).
Peste câţiva ani, studentul acesta va preda la nişte copii. Va ştii desigur toate trucurile prin care va reuşi să-l prindă pe viitorul elev care copiază sau poate va închide ochii fiind orbit de imaginile numerotate ale unor mari înaintaşi. Dar nu va stăpâni prea bine ceea ce are de predat. Mai contează când ai un venit de mizerie? De parcă predatul îl faci pentru îmbogăţire, nu din pasiune...
Sau şi un caz mai rău... vei ajunge într-o funcţie publică, şi vei avea o fundaţie culturală şi educaţională înaltă cât genunchiul broaştei. Atunci vei spune despre unul că a fost "slugoi la ruşi" sau că a fost un "trădător". Şi ca să pui cireaşa pe tort, vei fi lăudat că nici mort nu ai fi cedat şantajului sau unor presiuni. Apropo de această ultimă idee...natura umană e incredibil de imprevizibilă, iar în situaţiile extreme luăm decizii care în alte împrejurări le-am considera nebuneşti. Aşa că, a lipi cuiva o anumită etichetă fără să cunoşti tot contextul acelei situaţii şi epoci este o dovadă a unei lipse crase de empatie. Bineînţeles, înscriindu-ne în această logică, putem totuşi emite câteva judecăţi de valoare, bazate pe o serie de argumente logice: să ai un instinct politic superior tuturor adversarilor tăi, dar să nu ai o bază intelectuală şi culturală adecvate va duce la un fel de dominaţie a acelei persoane pe scena publică, însă cu rezultate "istorice" (reforme bine înfăptuite, consens politic, să aduni oameni de valoare în jurul tău care să şi rămână fideli concepţiilor tale după ce te cunosc mai bine) insuficiente sau nule; de asemenea, dacă cineva dă dovadă de un caz patologic de foame după putere, fără a proba cu vreo competenţă deosebită (ca să nu spunem româneşte că e prost), va face greşeli tot mai mari, pe măsura creşterii ambiţiilor sale.
Din păcate, trăim într-o perioadă în care criza morală se propagă asemeni ciumei în evul mediu. Prea mulţi vor să facă bani, uitând că mai există o chestie mai puţin palpabilă, dar totuşi mai valoroasă. Această chestie, despre care ştim toţi, dar puţini tind să mai aibă, se numeşte CARACTER. În sens figurativ, desigur.
În formarea acestui caracter contribuie familia, mediul, şcoala. Familia n-are timp, că trebuie să aducă un venit, altfel murim de foame, mediul ne impune spiritul de turmă (unora dintre noi). Şcoala? Noi suntem pe una din şinele căii ferate, iar şcoala pe cealaltă. Singura problemă e că aceste şine nu par să ajungă la vreun numitor comun.
Desigur, ce susţin eu în aceste pasaje este o opinie pur personală. Au mai existat cazuri care nu au avut nevoie de de o pregătire foarte solidă ca să reuşească. Pe la 700-800 În China domnea o stare de nelinişte. Erau şi răscoale, iar în urma unei asemenea stări de confuzie, a ajuns pe tronul Dragonului Galben un simplu ţăran, care avea numele, tradus româneşte, de Porcu sau Porcaru. El a avut o domnie importantă şi a făurit o dinastie de prestigiu în China.
Dar de ce ne îndepărtăm atât de adânc în trecut? Avem şi noi chiar sub ochi exemple ideale: un fost muncitor necalificat, cu o soţie ce a făcut patru clase primare şi vindea flori în Gara de Nord au reuşit să întemeieze o dinastie... doar că acea dinastie s-a remarcat prin prestigiul prostiei, înfatuării, îngâmfării, analfabetismului şi al lipsei de respect pentru orice valori ce trec de proria lor persoană.
Aşadar, e o simplă întrebare... aşa DA sau aşa NU? Un răspuns clar nu vreau să dau, pentru că fiecare îşi face propriile calcule în drumul vieţii. Ceea ce eu înţeleg prin caracter, nu coincide cu opinia altora. Perfect normal. Ceea ce poate ar intra în categoria "aşa NU" este aruncarea vorbelor spuse în necunoştinţă de cauză ce pătează obrazul unui popor întreg. Ca reprezentant al unei comunităţi, trebuie să fii cel dintâi care să îi apere interesele.
P.S. Până când istoria îi va judecat pe Regele Mihai I al României şi pe Preşedintele Traian Băsescu, noi ne rezervăm dreptul de a spune că cel dintâi în 90 de ani nu a pătat istoria acestei ţări, pe când cel de-al doilea în 60 de ani a făcut unele greşeli sinistre (chiar dacă uneori au părut mari vorbe).
Link-uri cu melodii şi idei mai...fashionless
http://www.youtube.com/watch?v=khxwXX9G7Uc
http://www.youtube.com/watch?v=CEUZJ98NBns
http://www.youtube.com/watch?v=qD3LYd6ScNI
http://www.youtube.com/watch?v=iB7DnJtrncg
http://www.youtube.com/watch?v=VTAxtx8zqss
http://www.youtube.com/watch?v=k18A5yG1DII
http://www.youtube.com/watch?v=NNhel3c-oQE
http://www.youtube.com/watch?v=lSlUW5Imylc&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=UTcSDc9MAk0 ... vezi de la 2:22 încolo
http://www.youtube.com/watch?v=7uuy9FhTXWs&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=Ca1uwvgSy5Q
http://www.youtube.com/watch?v=C2a4QLuVJJs
Lista e mereu deschisă. veniţi şi voi cu propuneri.
http://www.youtube.com/watch?v=CEUZJ98NBns
http://www.youtube.com/watch?v=qD3LYd6ScNI
http://www.youtube.com/watch?v=iB7DnJtrncg
http://www.youtube.com/watch?v=VTAxtx8zqss
http://www.youtube.com/watch?v=k18A5yG1DII
http://www.youtube.com/watch?v=NNhel3c-oQE
http://www.youtube.com/watch?v=lSlUW5Imylc&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=UTcSDc9MAk0 ... vezi de la 2:22 încolo
http://www.youtube.com/watch?v=7uuy9FhTXWs&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=Ca1uwvgSy5Q
http://www.youtube.com/watch?v=C2a4QLuVJJs
Lista e mereu deschisă. veniţi şi voi cu propuneri.
marți, 21 iunie 2011
Balada unui nor în soare
Soare - palid, tern, cam trist
cer spălat de praful vremii
ne'ntâlnim, zâmbim, plecăm
ce rămâne? doar cocenii...
Peste ritmul şchiopătat
vocea ta suna prea fals,
într-o zi tu m-ai pătat,
iar eu nu pot să merg la vals.
Eu, copil, m-am supărat
şi-ntr-o clipă nor am fost,
lumina ta o am scurtat
începând jocul anost.
Nu ştiu dacă eşti un soare
iar eu să tot fiu un nor,
o fi invers... se tot poate,
dar nevoie-i de-amândoi.
cer spălat de praful vremii
ne'ntâlnim, zâmbim, plecăm
ce rămâne? doar cocenii...
Peste ritmul şchiopătat
vocea ta suna prea fals,
într-o zi tu m-ai pătat,
iar eu nu pot să merg la vals.
Eu, copil, m-am supărat
şi-ntr-o clipă nor am fost,
lumina ta o am scurtat
începând jocul anost.
Nu ştiu dacă eşti un soare
iar eu să tot fiu un nor,
o fi invers... se tot poate,
dar nevoie-i de-amândoi.
Odă în afara timpului
am ştiut că tu vei fi veşnică
în mintea ori inima mea,
dacă se poate în amândouă.
să mă îmbrăţişezi cu-a tale raze
să umblăm pe apa agitată
de cea mai mică vorbă spusă
de pe orice mal.
nici ştiu, nici nu ştiu
dacă eternitatea noastră
a fost o secundă, ori o viaţă.
se poate ca tu să fi existat
îmbrăcată în alb sau în negru
ori să fii umblat goală pe cărări nebătute.
erai la vederea tuturor şi totuşi
nimeni nu te-a văzut
pentru că te-am arătat prea puţin.
nu ştiu dacă la dans
la fel te-aş mai învârti, ori
în dorinţa unei noi aventuri
aş lua o alta...
poate te-aş cuprinde altfel,
te-aş lăsa mai la vedere
sau pur şi simplu mă gândeam să
te arunc în lada de zestre
pentru copiii mei.
în mintea ori inima mea,
dacă se poate în amândouă.
să mă îmbrăţişezi cu-a tale raze
să umblăm pe apa agitată
de cea mai mică vorbă spusă
de pe orice mal.
nici ştiu, nici nu ştiu
dacă eternitatea noastră
a fost o secundă, ori o viaţă.
se poate ca tu să fi existat
îmbrăcată în alb sau în negru
ori să fii umblat goală pe cărări nebătute.
erai la vederea tuturor şi totuşi
nimeni nu te-a văzut
pentru că te-am arătat prea puţin.
nu ştiu dacă la dans
la fel te-aş mai învârti, ori
în dorinţa unei noi aventuri
aş lua o alta...
poate te-aş cuprinde altfel,
te-aş lăsa mai la vedere
sau pur şi simplu mă gândeam să
te arunc în lada de zestre
pentru copiii mei.
luni, 20 iunie 2011
[Lasi mirosul tau in aer] (Nichita Stanescu)
[Lasi mirosul tau in aer] (Nichita Stanescu)
Laşi mirosul tău în aer
de metal şi de femeie
şi de car încins pe lutul
al întinderii caldee,
de coloană viitoare
dintr-un secol nenăscut
de zid ars de o văpaie
care-o arse şi pe Ruth
Şi îmi pari că eşti aievea
ploaie aspră, fraged nor,
dulcea mea antichitate
dintr-un secol viitor.
de metal şi de femeie
şi de car încins pe lutul
al întinderii caldee,
de coloană viitoare
dintr-un secol nenăscut
de zid ars de o văpaie
care-o arse şi pe Ruth
Şi îmi pari că eşti aievea
ploaie aspră, fraged nor,
dulcea mea antichitate
dintr-un secol viitor.
sâmbătă, 4 iunie 2011
Între normalitatea mea şi a altora
Multă lume a vizionat şi continuă să vizioneze emisiuni ca "Dansez pentru tine" ori "Românii au talent". Probabil sunt şi unele modele din afară. De fapt ce vor să ne arate? Că în fiecare dintre noi există talent pentru cine ştie ce activităţi? Asta ştiam dinainte să mă nasc. Ceea ce aceste emisiuni promovează este o mascaradă sinistră, cu titlu de amuzament şi care, desigur, aduce bani buni.
Dacă vreţi să vedeţi talent, mergeţi în cursul oricărei zile în Cluj-Napoca, pe strada care duce de la SORA Shopping Center spre Bulevardul Eroilor. Veţi găsi acolo nişte tineri săraci, care cântă la diferite instrumente muzicale, şi au o pălărie în care cei cu ureche fină şi cu suflet bun pun nişte mărunţiş sau chipul lui Nicolae Iorga cel mult. Desigur, aceştia au plete, nu sunt la fel de curaţi (mai degrabă din lipsă de fonduri, ori teribilism), la fel de arătoşi sau de prezentabili precum curvele dispuse să presteze orice pentru a ajunge la Antene şi la Pro TV.
Şi aici intrăm în problematica acestei postări. Care e normalitatea? Sunt două ipostaze diametral opuse: talentaţii mai puţin frumoşi contra frumoşii mai puţin talentaţi. "Dansez pentru tine" ori "Românii au talent" sunt o palidă consolare pentru prim categorie, dar care ar trebui, în opinia mea, să fie starea de normalitate.
Când eram mic (ţin să menţionez că primii ani parcă i-am făcut în altă lume, nu în cea de acum) fetiţele vroiau să devină doctoriţe, iar bărbaţii fotbalişti sau poliţişti. Acum, toţi vor să fie STAR-uri, să apară la televizor. Se mai găsesc şi naufragiaţi care vor să ajungă medici, sportivi (nu fotbalişti, că deja ăştia au devenit STAR-uri), scriitori etc.
Primii care au adus în România show-bizz-ul au fost cei de la PRO TV. Adică amuzament ieftin, superficial, în care ambalajul conta mai mult decât substanţa. Şi acest lucru a prins la oameni. Trist! Desigur, fiind un model de succes, nu am făcut decât ce omenirea ştie să facă mai bine: să imităm, să ducem această prostie şi prostire pe culmi înalte. Antenele au preluat cu succes acest model, mai ales pentru segmentul estic al Carpaţilor, unde prostia prinde mai bine şi este ca ciuma în Evul Mediu. Şi desigur, unde oamenii te invită să-i prosteşti, dar neapărat trebuie să le dai o mică atenţie, şi astfel îţi vor fi fideli, până altul le dă o mică atenţie mai mare.
Acest show-bizz s-a propagat în România după model american şi a servit la ce? Încă nu îmi dau seama. Cel puţin pe mine m-a ajutat să îmi găsesc ocupaţii mai bune decât să mă uit la televizor.
"Dansez pentru tine" ori "Românii au talent" sunt o parte a acestui show-bizz. Ele sunt însă poate cea mai evidentă răsturnare a răsturnării valorilor în România. Sunt situaţiile de normalitate, prezentate ca pe ceva excepţional. La noi normalul a devenit curva care spune că face una şi alta, şi ticălosul care a făcut milioane de în doi ani, deşi salariul său se cuantifică în milioane de lei... vechi. Ce este acest nou excepţional? Eu cred că este valorificarea vocaţiilor pe care fiecare dintre noi le are şi încearcă să le pună în aplicare cu mai mult sau mai puţin succes.
Până la noi subiecte, voi lua la rând catalogul job-urilor din România, în scopul de a-mi descoperi o nouă vocaţie, cu care să particip la viitoarele emisiuni prost-teviste. Cine ştie, poate îmi voi descoperi talentul de a planta mere în copaci.
Răzvan A.
Dacă vreţi să vedeţi talent, mergeţi în cursul oricărei zile în Cluj-Napoca, pe strada care duce de la SORA Shopping Center spre Bulevardul Eroilor. Veţi găsi acolo nişte tineri săraci, care cântă la diferite instrumente muzicale, şi au o pălărie în care cei cu ureche fină şi cu suflet bun pun nişte mărunţiş sau chipul lui Nicolae Iorga cel mult. Desigur, aceştia au plete, nu sunt la fel de curaţi (mai degrabă din lipsă de fonduri, ori teribilism), la fel de arătoşi sau de prezentabili precum curvele dispuse să presteze orice pentru a ajunge la Antene şi la Pro TV.
Şi aici intrăm în problematica acestei postări. Care e normalitatea? Sunt două ipostaze diametral opuse: talentaţii mai puţin frumoşi contra frumoşii mai puţin talentaţi. "Dansez pentru tine" ori "Românii au talent" sunt o palidă consolare pentru prim categorie, dar care ar trebui, în opinia mea, să fie starea de normalitate.
Când eram mic (ţin să menţionez că primii ani parcă i-am făcut în altă lume, nu în cea de acum) fetiţele vroiau să devină doctoriţe, iar bărbaţii fotbalişti sau poliţişti. Acum, toţi vor să fie STAR-uri, să apară la televizor. Se mai găsesc şi naufragiaţi care vor să ajungă medici, sportivi (nu fotbalişti, că deja ăştia au devenit STAR-uri), scriitori etc.
Primii care au adus în România show-bizz-ul au fost cei de la PRO TV. Adică amuzament ieftin, superficial, în care ambalajul conta mai mult decât substanţa. Şi acest lucru a prins la oameni. Trist! Desigur, fiind un model de succes, nu am făcut decât ce omenirea ştie să facă mai bine: să imităm, să ducem această prostie şi prostire pe culmi înalte. Antenele au preluat cu succes acest model, mai ales pentru segmentul estic al Carpaţilor, unde prostia prinde mai bine şi este ca ciuma în Evul Mediu. Şi desigur, unde oamenii te invită să-i prosteşti, dar neapărat trebuie să le dai o mică atenţie, şi astfel îţi vor fi fideli, până altul le dă o mică atenţie mai mare.
Acest show-bizz s-a propagat în România după model american şi a servit la ce? Încă nu îmi dau seama. Cel puţin pe mine m-a ajutat să îmi găsesc ocupaţii mai bune decât să mă uit la televizor.
"Dansez pentru tine" ori "Românii au talent" sunt o parte a acestui show-bizz. Ele sunt însă poate cea mai evidentă răsturnare a răsturnării valorilor în România. Sunt situaţiile de normalitate, prezentate ca pe ceva excepţional. La noi normalul a devenit curva care spune că face una şi alta, şi ticălosul care a făcut milioane de în doi ani, deşi salariul său se cuantifică în milioane de lei... vechi. Ce este acest nou excepţional? Eu cred că este valorificarea vocaţiilor pe care fiecare dintre noi le are şi încearcă să le pună în aplicare cu mai mult sau mai puţin succes.
Până la noi subiecte, voi lua la rând catalogul job-urilor din România, în scopul de a-mi descoperi o nouă vocaţie, cu care să particip la viitoarele emisiuni prost-teviste. Cine ştie, poate îmi voi descoperi talentul de a planta mere în copaci.
Răzvan A.
Ordine în HAOS sau viceversa
In 3 iunie 2011 România învingea Bosnia Herţegovina, iar Răvzan Lucescu, dintr-un paria al fotbalului românesc, ajungea un fel de salvator. Ce schimbare de viziune! Nici în "1984", romanul lui George Orwell, alianţele dintre cele trei lumi nu se desfăceau şi refăceau mai rapid.
Dacă vrei să vezi imaginea societăţii româneşti, nu trebuie decât să te uiţi la ceea ce se numeşte "lumea fotbalului" românesc. Patroni de club care şi-au făurit averile peste noapte, prin mijloace mai mult decât dubioase, care aşteaptă să obţină rezultate după acelaşi mod: rapid şi prin fraudă. Sau, ca să folosim o metaforă, vor să contruiască piramide din cărţi de joc şi vor ca la un tsunami să le reziste edificiile. Nu le rezistă nici la un pârţ.
O vorbă spune că, pentru a exista minuni, e nevoie ca cineva să creadă în ele. La fel şi în societatea noastră. Sunt atâtea figuri patibulare pentru că sunt oameni care le ascultă, le acceptă, le agreează, chiar şi ca o formă de distracţie. Dacă pui pe un elev să-ţi spună titlul unei cărţi de Nicolae Iorga (doar titlul, nu să facă un rezumat de trei rânduri) nu va ştii, dar va fi în temă cu ce a spus patronul de la Steaua sau cel de la Timişoara, va ştii să-ţi zică despre "dictatorul Băsescu" şi că oricine e mai bun decât PDL. Memorie scurtă, sau memorie deloc. Oamenii cred, pentru că vor să creadă, pentru că vor să uite de existenţele lor patetice şi mizerabile, pentru că preferă să-şi plângă de milă şi să ascundă mizeria din casa şi caracterele lor, prin invocarea rahatului din vieţile altora.
E aceeaşi falsă problemă ca şi atunci când spunem că Ceauşescu a fost de vină pentru tot, nu un regim întreţinut de oameni ai căror urmaşi se găsesc şi azi în funcţii de conducere, şi nu se deosebesc cu nimic de înaintaşii lor: analfabetism, retard intelectual, lipsă de caracter. Ne-am modelat după chipul şi asemănarea acelora, "tranzacţionăm" principii, sentimente, valori. Le aruncăm ici şi colo ca şi cum am juca tenis de masă. Principiile şi valorile zboară "înainte şi-napoi". Ceea ce am spus ieri, azi nu mai e valabil, iar noi încercăm să dăm un nou sens. Vorbim cu uşurinţă despre alţii, iar pe noi nu ne vedem în oglindă. Vedem la alţii doar ceea ce vrem să vedem, nu reuşim să fim obiectivi.
E greu să fim obiectivi, când la locul de muncă este şi soţia, copilul, cumnatul. Dacă el greşeşte ce îi vei face? Îl vei da afară? Nu, îl vei lăsa să persevereze. O persoană pe care o cunosc vrea să profeseze într-un domeniu. Nu mi-a spus că are o vocaţie înspre acel domeniu, că este pasionat, ci doar că are "pile" în mai multe locuri. Felicitări! O să fii un straşnic profesionist, mai ales când va trebui să-ţi răscumperi favorurile primite la un moment dat!
Un caz aparte, intens mediatizat a fost cariera de antrenor al echipei naţionale de fotbal a României a lui Răzvan Lucescu. Pot să spun din capul locului că m-am numărat mereu printre cei care l-au apreciat. Se spune despre el că nu a prea avut rezultate când era antrenor la Rapid, în sensul că nu a câştigat campionatul. Din nou, avem memorie scurtă, sau deloc. În acei ani, Rapidul se bătea cu Steaua pentru campionat. Steaua a trucat meciuri, a cumpărat arbitri şi adversari. Nu am probe, dar aceste lucruri, pentru un pasionat de fotbal se observă destul de uşor. Plus că era perioada când patronul Stelei (murdăresc tastele dacă îi scriu numele) nu era încă în atenţia instituţiilor judiciare, deci avea mână liberă pentru toate măgăriile. Mi-a părut rău pentru Răzvan Lucescu, care merita din plin să obţină performanţe mai mari. Apoi, după ce a ajuns antrenorul echipei naţionale de fotbal, a mai antrenat pe Braşov câteva luni, pentru a-şi încheia contractul. Spre sfârşitul campionatului 2008-2009, Urziceni se lupta cu Dinamo pentru titlul de campioană a României. Braşovul avea meci direct cu Dinamo, iar dacă echipa lui Lucescu învingea, Urziceni lua campionatul. Având în vedere faptul că în România aceste meciuri, de regulă, se încheie în spatele scenei, şi nu pe terenul de fotbal, toată lumea se aştepta ca Braşovul să se dea la o parte. Nu s-a dat, iar Lucescu şi-a făcut mulţi duşmani. Ajunge antrenor la naţională. De la început este atacat de oameni pentru faptul că nu favorizează anumiţi jucători. Cine îl acuză? Oameni anchetaţi penal, sau care în decursul ultimilor ani s-au confruntat cu eşecuri pe plan sportiv. A lucrat permanent într-o atmosferă de tensiune, jucători ameninţaţi să nu joace cum trebuie, spectatori aţâţaţi de televiziuni (vom reveni şi asupra acestui subiect), fotbalişti nemulţumiţi de ce atmosferă este în ţară. Rezultatul? Lipsa de rezultate, ca o consecinţă previzibilă. Vina? Doar a antrenorului, desigur! Personal, şi în contra curentului, continui să-l simpatizez pe Răzvan Lucescu şi să îl apreciez pentru faptul că a dat dovadă că are coloană vertebrală şi că nu poate fi cumpărat. A ales să plece cu capul sus de la naţională, şi îi doresc multe succese pe pe plan sportiv!
În fotbal, ca şi în societate în general, lipseşte o fundaţie solidă. Noi frecventăm mall-urile, dar de unde vin atâtea produse? Mall-urile, băncile, turismul sunt doar sectorul terţiar, vârful piramidei. Baza sunt agricultura şi industria, iar acestea sunt în moarte cronică. Concluzia? România este ţara care a sfidat legea gravitaţiei: prima ţară din lume care pluteşte, neavând bază şi coloană vertebrală, ci doar un vârf plutitor.
Pe de altă parte şi noi ne lăsăm uşor duşi de val. Aici mă refer la televiziuni, care prezintă mereu situaţii catastrofale. Orice accident rutier are menirea de a spune că românii sunt nişte vitezomani şi alienaţi, că pentru topirea gheţarilor de vină este Băsescu, că trebuie să pornim o vânătoare de vrăjitoare (a se citi să cadă mereu câte un cap, pentru a salva un minister, sau alte instituţii). Sunt promovate non-valorile sau de-a dreptul spus nulităţile. Părinţilor mei le-a fost ruşine, şcoliţi şi cu facultate fiind, să aibă ca conducători (cacofonie inteţionată) nişte analfabeţi, care nu aveau nici ciclul primar terminat. Nu de-aia a desfiinţat Gheorghiu-Dej clasa a treia de la tren, pentru că el avea doar două clase? Azi, după atâţia ani şi mie îmi e ruşine de cine văd că s-a cocoţat în fruntea ţării. Unul care a citit Levantul de Mircea Cărtărescu şi care e singura carte lecturată de el? şi apropo, Levantul e una din cărţile dificile ale scriitorului, ceea ce mă face să am rezerve serioase cu privire la lecturile onorabilului personaj. Altul care a terminat facultatea cu nota 6, a rămas repetent de vreo câteva ori şi are o pojghiţă subţire de pseudo-cultură, şi aceea doar pentru cultivarea propriei sale pseudo-personalităţi? Şi acestea sunt doar câteva exemple. Între parlamentari mai sunt destui, la Guvern la fel, în administraţie asemenea. De ce prezintă televiziunile aceste imagini? Nu pot decât să răspund cu alte întrebări: au vreun interes sa destabilizeze viaţa societăţii româneşti? O fac datorită unor presiuni externe? De un lucru sunt sigur: nu este întâmplător.
Şcoala în România în general se face la un nivel superficial, primând obţinerea unor note cât mai bune, nu a unor cunoştinţe solide. Apropo de asta, sunt grupe întregi din diferite Facultăţi din UBB care copiază şi au burse, iar cei cinstiţi au rămas pe dinafară. Dacă s-ar aplica nişte criterii clare de deontologie profesională, aceste fraude ar trebui sancţionate cu eliminarea din facultăţi. Dar cum studenţii sunt nişte vaci de muls bani...
Regulamente şi legi există. Nu trebuie decât să le aplicăm. Să avem dorinţa de a le aplica, de a ne respecta pe noi înşine şi pe ceilalţi. Pentru că, oricât de ŞEMECHERI ne simţim când obţinem rezultate prin fraudă ori alte mijloace ilicite sau nelicitice, ne furăm pe noi, în primul rând, ne rupem câte un pic din demnitate.
Dar cine să aibă conştiinţă de sine? Lumea asta fuge şi ne ia pe noi în vâltoarea ei. Of, am întârziat la "Dansez pentru tine", bine că mi-am pierdut vremea cu nimicuri idealiste.
Răzvan A.
Dacă vrei să vezi imaginea societăţii româneşti, nu trebuie decât să te uiţi la ceea ce se numeşte "lumea fotbalului" românesc. Patroni de club care şi-au făurit averile peste noapte, prin mijloace mai mult decât dubioase, care aşteaptă să obţină rezultate după acelaşi mod: rapid şi prin fraudă. Sau, ca să folosim o metaforă, vor să contruiască piramide din cărţi de joc şi vor ca la un tsunami să le reziste edificiile. Nu le rezistă nici la un pârţ.
O vorbă spune că, pentru a exista minuni, e nevoie ca cineva să creadă în ele. La fel şi în societatea noastră. Sunt atâtea figuri patibulare pentru că sunt oameni care le ascultă, le acceptă, le agreează, chiar şi ca o formă de distracţie. Dacă pui pe un elev să-ţi spună titlul unei cărţi de Nicolae Iorga (doar titlul, nu să facă un rezumat de trei rânduri) nu va ştii, dar va fi în temă cu ce a spus patronul de la Steaua sau cel de la Timişoara, va ştii să-ţi zică despre "dictatorul Băsescu" şi că oricine e mai bun decât PDL. Memorie scurtă, sau memorie deloc. Oamenii cred, pentru că vor să creadă, pentru că vor să uite de existenţele lor patetice şi mizerabile, pentru că preferă să-şi plângă de milă şi să ascundă mizeria din casa şi caracterele lor, prin invocarea rahatului din vieţile altora.
E aceeaşi falsă problemă ca şi atunci când spunem că Ceauşescu a fost de vină pentru tot, nu un regim întreţinut de oameni ai căror urmaşi se găsesc şi azi în funcţii de conducere, şi nu se deosebesc cu nimic de înaintaşii lor: analfabetism, retard intelectual, lipsă de caracter. Ne-am modelat după chipul şi asemănarea acelora, "tranzacţionăm" principii, sentimente, valori. Le aruncăm ici şi colo ca şi cum am juca tenis de masă. Principiile şi valorile zboară "înainte şi-napoi". Ceea ce am spus ieri, azi nu mai e valabil, iar noi încercăm să dăm un nou sens. Vorbim cu uşurinţă despre alţii, iar pe noi nu ne vedem în oglindă. Vedem la alţii doar ceea ce vrem să vedem, nu reuşim să fim obiectivi.
E greu să fim obiectivi, când la locul de muncă este şi soţia, copilul, cumnatul. Dacă el greşeşte ce îi vei face? Îl vei da afară? Nu, îl vei lăsa să persevereze. O persoană pe care o cunosc vrea să profeseze într-un domeniu. Nu mi-a spus că are o vocaţie înspre acel domeniu, că este pasionat, ci doar că are "pile" în mai multe locuri. Felicitări! O să fii un straşnic profesionist, mai ales când va trebui să-ţi răscumperi favorurile primite la un moment dat!
Un caz aparte, intens mediatizat a fost cariera de antrenor al echipei naţionale de fotbal a României a lui Răzvan Lucescu. Pot să spun din capul locului că m-am numărat mereu printre cei care l-au apreciat. Se spune despre el că nu a prea avut rezultate când era antrenor la Rapid, în sensul că nu a câştigat campionatul. Din nou, avem memorie scurtă, sau deloc. În acei ani, Rapidul se bătea cu Steaua pentru campionat. Steaua a trucat meciuri, a cumpărat arbitri şi adversari. Nu am probe, dar aceste lucruri, pentru un pasionat de fotbal se observă destul de uşor. Plus că era perioada când patronul Stelei (murdăresc tastele dacă îi scriu numele) nu era încă în atenţia instituţiilor judiciare, deci avea mână liberă pentru toate măgăriile. Mi-a părut rău pentru Răzvan Lucescu, care merita din plin să obţină performanţe mai mari. Apoi, după ce a ajuns antrenorul echipei naţionale de fotbal, a mai antrenat pe Braşov câteva luni, pentru a-şi încheia contractul. Spre sfârşitul campionatului 2008-2009, Urziceni se lupta cu Dinamo pentru titlul de campioană a României. Braşovul avea meci direct cu Dinamo, iar dacă echipa lui Lucescu învingea, Urziceni lua campionatul. Având în vedere faptul că în România aceste meciuri, de regulă, se încheie în spatele scenei, şi nu pe terenul de fotbal, toată lumea se aştepta ca Braşovul să se dea la o parte. Nu s-a dat, iar Lucescu şi-a făcut mulţi duşmani. Ajunge antrenor la naţională. De la început este atacat de oameni pentru faptul că nu favorizează anumiţi jucători. Cine îl acuză? Oameni anchetaţi penal, sau care în decursul ultimilor ani s-au confruntat cu eşecuri pe plan sportiv. A lucrat permanent într-o atmosferă de tensiune, jucători ameninţaţi să nu joace cum trebuie, spectatori aţâţaţi de televiziuni (vom reveni şi asupra acestui subiect), fotbalişti nemulţumiţi de ce atmosferă este în ţară. Rezultatul? Lipsa de rezultate, ca o consecinţă previzibilă. Vina? Doar a antrenorului, desigur! Personal, şi în contra curentului, continui să-l simpatizez pe Răzvan Lucescu şi să îl apreciez pentru faptul că a dat dovadă că are coloană vertebrală şi că nu poate fi cumpărat. A ales să plece cu capul sus de la naţională, şi îi doresc multe succese pe pe plan sportiv!
În fotbal, ca şi în societate în general, lipseşte o fundaţie solidă. Noi frecventăm mall-urile, dar de unde vin atâtea produse? Mall-urile, băncile, turismul sunt doar sectorul terţiar, vârful piramidei. Baza sunt agricultura şi industria, iar acestea sunt în moarte cronică. Concluzia? România este ţara care a sfidat legea gravitaţiei: prima ţară din lume care pluteşte, neavând bază şi coloană vertebrală, ci doar un vârf plutitor.
Pe de altă parte şi noi ne lăsăm uşor duşi de val. Aici mă refer la televiziuni, care prezintă mereu situaţii catastrofale. Orice accident rutier are menirea de a spune că românii sunt nişte vitezomani şi alienaţi, că pentru topirea gheţarilor de vină este Băsescu, că trebuie să pornim o vânătoare de vrăjitoare (a se citi să cadă mereu câte un cap, pentru a salva un minister, sau alte instituţii). Sunt promovate non-valorile sau de-a dreptul spus nulităţile. Părinţilor mei le-a fost ruşine, şcoliţi şi cu facultate fiind, să aibă ca conducători (cacofonie inteţionată) nişte analfabeţi, care nu aveau nici ciclul primar terminat. Nu de-aia a desfiinţat Gheorghiu-Dej clasa a treia de la tren, pentru că el avea doar două clase? Azi, după atâţia ani şi mie îmi e ruşine de cine văd că s-a cocoţat în fruntea ţării. Unul care a citit Levantul de Mircea Cărtărescu şi care e singura carte lecturată de el? şi apropo, Levantul e una din cărţile dificile ale scriitorului, ceea ce mă face să am rezerve serioase cu privire la lecturile onorabilului personaj. Altul care a terminat facultatea cu nota 6, a rămas repetent de vreo câteva ori şi are o pojghiţă subţire de pseudo-cultură, şi aceea doar pentru cultivarea propriei sale pseudo-personalităţi? Şi acestea sunt doar câteva exemple. Între parlamentari mai sunt destui, la Guvern la fel, în administraţie asemenea. De ce prezintă televiziunile aceste imagini? Nu pot decât să răspund cu alte întrebări: au vreun interes sa destabilizeze viaţa societăţii româneşti? O fac datorită unor presiuni externe? De un lucru sunt sigur: nu este întâmplător.
Şcoala în România în general se face la un nivel superficial, primând obţinerea unor note cât mai bune, nu a unor cunoştinţe solide. Apropo de asta, sunt grupe întregi din diferite Facultăţi din UBB care copiază şi au burse, iar cei cinstiţi au rămas pe dinafară. Dacă s-ar aplica nişte criterii clare de deontologie profesională, aceste fraude ar trebui sancţionate cu eliminarea din facultăţi. Dar cum studenţii sunt nişte vaci de muls bani...
Regulamente şi legi există. Nu trebuie decât să le aplicăm. Să avem dorinţa de a le aplica, de a ne respecta pe noi înşine şi pe ceilalţi. Pentru că, oricât de ŞEMECHERI ne simţim când obţinem rezultate prin fraudă ori alte mijloace ilicite sau nelicitice, ne furăm pe noi, în primul rând, ne rupem câte un pic din demnitate.
Dar cine să aibă conştiinţă de sine? Lumea asta fuge şi ne ia pe noi în vâltoarea ei. Of, am întârziat la "Dansez pentru tine", bine că mi-am pierdut vremea cu nimicuri idealiste.
Răzvan A.
vineri, 29 aprilie 2011
Despre Barcelona - Real Madrid sau Fotbal vs Ura
Ma uit la meciuri de fotbal de la Campionatul Mondial de fotbal din 1998. Pot sa spun ca apreciez acest sport, imi place si sa-l practic in timpul liber. La mijlocul anilor 2000 eram fascinat de jocul de angajament al lui Liverpool, care luptau ca si cum era ultima lor zi din cariera de fotbalisti. Din 2005-2006 apreciez si mai mult Barcelona, o echipa de fotbal fantastica. Intotdeauna am simpatizat cu Barcelona, si nu cu Real Madrid. Nu puteam sa spun pe atunci (la inceputul anilor 2000) de ce. Acum stiu. In ultimii ani, aceasta echipa, al carei slogan este "Mes que un club"(Mai mult ca un club), practica un fotbal care este apreciat de Dan Petrescu (poate cel mai bun antrenor roman al momentului) ca fiind cu 5 ani inaintea oricarei echipe din lume. Acest lucru s-a vazut in ultimele sezoane, cand minunata echipa a Barcelonei leaga 700-900 de pase pe meci (ca o comparatie, echipa natioanala a Romaniei leaga vreo 150-250 de pase pe meci). Au jucatori fantastici, care au fost crescuti de ei (Messi, Puyol, Iniesta, Pique, si preferatul meu - Xavi).
In ultima vreme exista o antipatie vis-a-vis de aceasta echipa, pentru ca i se face prea multa reclama, pentru ca sunt "prea plangaciosi" etc. Personal, nu impartasesc aceasta parere, pentru ca echipa de azi a Barcelonei joaca cel mai frumos fotbal pe care l-am vazut. Este o placere sa te uiti la meciurile lor, este, fara a ne feri de cuvinte, arta pura.
Ca o incununare a acestei mari echipe, nationala Spaniei este facuta pe scheletul Barcelonei (vreo 6-7 jucatori: Pique, Puyol, Xavi, Busquets, Iniesta, Pedro, David Villa), iar Spania este campioana europeana si mondiala in exercitiu. Asta spune multe despre ce inseamna astazi in sport Barcelona. Cine nu-si mai aduce aminte de finala din vara trecuta dintre Spania si Olanda. Chiar ma bucuram ca in sfarsit ajung doua echipe care au traditia de a juca frumos intr-o finala de Campionat Mondial. Nici ca se putea lumea insela mai amarnic. Am vazut niste iberici incercand sa joace fotbal si am vazut o portocala mecanica (porecla Olandei in fotbal) scartaind serios din toate incheieturile si practicand K1, nu fotbal. Desigur, batavii au aplicat stilul numit Murinho...
Domnul Murinho, castigator a N trofee ca antrenor, mediocru ca fotbalist. Un om pentru care jucatorii sunt gata sa se sacrifice, si care lasa in urma lui doar regrete si suspine, si echipe in dezintegrare. Un om a carui echipa (indiferent ca e Porto, Chelsea, Inter, Real Madrid) practica antifotbal si ruperea picioarelor adversarului; poate mai putin la Chelsea). Un om pentru care a castiga depaseste cu mult dorinta de a juca in limita fair-play-ului (definitia bunului simt in fotbal).
Nu pot sa spun faptul ca am fost vreodata un admirator al acestui antrenor, deoarece mai degraba imi amintesc faulturile fotbalistilor antrenati de el si declaratiile sale lipsite de bun simt, decat fotbalul pe care il practica echipele sale. Coate in gura, intrari "la ruperea" picioarelor adversarilor etc.
A dus confruntarile dintre Real Madrid (noua sa echipa din 2010) si Barcelona la un nivel as spune mai degraba nedorit, prin scandalurile provocate de jocul echipei sale. Aceasta Real Madrid este o echipa de cotonogari in acest moment, al caror principal scop e sa rupa picioarele fotbalistilor de la Barcelona, decat sa joace fotbal. Marele fotbalist Pepe (ce nume predestinat, parca) cu o mutra de puscarias tocmai eliberat si Adebayor (borfasul cules de pe strazi ca sa joace fotbal, care dovedeste ca nu si-a lasat la naftalina vechile practici dobandite la felinarul coltului de bulevard) sunt doar doua exemple.
Insa cea mai urata consecinta a acestor scandaluri care izvorasc din talentul lui Mourinho de a crea ura intre el (si echipa antrenata de el) si ceilalti este scindarea nationalei de fotbal a Spaniei. O echipa atat de frumoasa cu un joc atat de minunat se rupe din pricina acestui individ care acuza in stanga si-n dreapta pe toata lumea, mai putin pe el insusi (in fond, principalul vinovat pentru infrangerile penibile pe care le sufera; desigur, Barcelona e o echipa aproape invincibila de vreo 2-3 ani incoace). Acest mascarici (Mourinho) se plange mereu ca este furat de arbitri (parca-i vezi pe incultii patroni de fotbal din Romania), dar jocul pe care-l practica este de asa masura ca cere efectiv jucatori eliminati (Pepe, Sergio Ramos, Marcelo, Arbeloa sunt doar cativa). Unul din putinii jucatori cu capul pe umeri de la Real Madrid, care nu se avanta in razboiul acesta declansat de Mourinho este chiar capitanul echipei, dar si liderul Spaniei - Iker Casillas. Un fotbalist mare, un portar dintre cei mai buni si un lider excelent, ale carui declaratii sunt foarte responsabile si care nu uita faptul ca acesti jucatori in fond sunt colegi in nationalele tarilor lor. Marea majoritate a madrilenilor sunt prinsi de partea lui Mourinho in acest scandal si este pacat, pentru ca fotbalul ar trebui sa se joace doar pe un perimetru de 100 X 50 metri.
In incheiere, as vrea sa adaug faptul ca desi madrilenii se plang de faptul ca sunt mereu furati de arbitri in meciurile cu Barcelona, eu zic ca este normal ca echipa catalana (Barcelona) sa fie protejata de acestia (in limite decente) pentru ca astfel fotbalul are de castigat, nu nesimtirea, ingamfarea si anti-jocul.
Razvan A,
In ultima vreme exista o antipatie vis-a-vis de aceasta echipa, pentru ca i se face prea multa reclama, pentru ca sunt "prea plangaciosi" etc. Personal, nu impartasesc aceasta parere, pentru ca echipa de azi a Barcelonei joaca cel mai frumos fotbal pe care l-am vazut. Este o placere sa te uiti la meciurile lor, este, fara a ne feri de cuvinte, arta pura.
Ca o incununare a acestei mari echipe, nationala Spaniei este facuta pe scheletul Barcelonei (vreo 6-7 jucatori: Pique, Puyol, Xavi, Busquets, Iniesta, Pedro, David Villa), iar Spania este campioana europeana si mondiala in exercitiu. Asta spune multe despre ce inseamna astazi in sport Barcelona. Cine nu-si mai aduce aminte de finala din vara trecuta dintre Spania si Olanda. Chiar ma bucuram ca in sfarsit ajung doua echipe care au traditia de a juca frumos intr-o finala de Campionat Mondial. Nici ca se putea lumea insela mai amarnic. Am vazut niste iberici incercand sa joace fotbal si am vazut o portocala mecanica (porecla Olandei in fotbal) scartaind serios din toate incheieturile si practicand K1, nu fotbal. Desigur, batavii au aplicat stilul numit Murinho...
Domnul Murinho, castigator a N trofee ca antrenor, mediocru ca fotbalist. Un om pentru care jucatorii sunt gata sa se sacrifice, si care lasa in urma lui doar regrete si suspine, si echipe in dezintegrare. Un om a carui echipa (indiferent ca e Porto, Chelsea, Inter, Real Madrid) practica antifotbal si ruperea picioarelor adversarului; poate mai putin la Chelsea). Un om pentru care a castiga depaseste cu mult dorinta de a juca in limita fair-play-ului (definitia bunului simt in fotbal).
Nu pot sa spun faptul ca am fost vreodata un admirator al acestui antrenor, deoarece mai degraba imi amintesc faulturile fotbalistilor antrenati de el si declaratiile sale lipsite de bun simt, decat fotbalul pe care il practica echipele sale. Coate in gura, intrari "la ruperea" picioarelor adversarilor etc.
A dus confruntarile dintre Real Madrid (noua sa echipa din 2010) si Barcelona la un nivel as spune mai degraba nedorit, prin scandalurile provocate de jocul echipei sale. Aceasta Real Madrid este o echipa de cotonogari in acest moment, al caror principal scop e sa rupa picioarele fotbalistilor de la Barcelona, decat sa joace fotbal. Marele fotbalist Pepe (ce nume predestinat, parca) cu o mutra de puscarias tocmai eliberat si Adebayor (borfasul cules de pe strazi ca sa joace fotbal, care dovedeste ca nu si-a lasat la naftalina vechile practici dobandite la felinarul coltului de bulevard) sunt doar doua exemple.
Insa cea mai urata consecinta a acestor scandaluri care izvorasc din talentul lui Mourinho de a crea ura intre el (si echipa antrenata de el) si ceilalti este scindarea nationalei de fotbal a Spaniei. O echipa atat de frumoasa cu un joc atat de minunat se rupe din pricina acestui individ care acuza in stanga si-n dreapta pe toata lumea, mai putin pe el insusi (in fond, principalul vinovat pentru infrangerile penibile pe care le sufera; desigur, Barcelona e o echipa aproape invincibila de vreo 2-3 ani incoace). Acest mascarici (Mourinho) se plange mereu ca este furat de arbitri (parca-i vezi pe incultii patroni de fotbal din Romania), dar jocul pe care-l practica este de asa masura ca cere efectiv jucatori eliminati (Pepe, Sergio Ramos, Marcelo, Arbeloa sunt doar cativa). Unul din putinii jucatori cu capul pe umeri de la Real Madrid, care nu se avanta in razboiul acesta declansat de Mourinho este chiar capitanul echipei, dar si liderul Spaniei - Iker Casillas. Un fotbalist mare, un portar dintre cei mai buni si un lider excelent, ale carui declaratii sunt foarte responsabile si care nu uita faptul ca acesti jucatori in fond sunt colegi in nationalele tarilor lor. Marea majoritate a madrilenilor sunt prinsi de partea lui Mourinho in acest scandal si este pacat, pentru ca fotbalul ar trebui sa se joace doar pe un perimetru de 100 X 50 metri.
In incheiere, as vrea sa adaug faptul ca desi madrilenii se plang de faptul ca sunt mereu furati de arbitri in meciurile cu Barcelona, eu zic ca este normal ca echipa catalana (Barcelona) sa fie protejata de acestia (in limite decente) pentru ca astfel fotbalul are de castigat, nu nesimtirea, ingamfarea si anti-jocul.
Razvan A,
luni, 25 aprilie 2011
Despre patriotism
Sentimentul de patriotism... il vedem arborat pe gatul atator oameni vajnici si vrednici ai neamului nostru. Aceia care dupa 2 ani de cand ocupa o functie publica isi cumpara o masina care depaseste venitul lor pe 4 ani, plus o casa si vreo 2 amante (doar da bine, nu?). Vedem desigur la tembelizor diferite personaje, unii ar spune pitoresti, care se lauda cu dragostea lor de patrie. Altii care striga din palate si dau bani la cersetori (ca sa faca ce cu ei? ii beau, ii fumeaza?). Altii care vorbesc despre iubirea de tara aruncand cu noroi in ceilalti, iar ceilalti - cei mai la indemana - sunt vecinii nostri care au o noua constitutie.
Suntem departe de ceea ce ar trebui sa insemne democratie si patriotism. Doar vezi si in sport, ca tot suntem de-a dreptul bombardati cu stiri din fotbal. Inainte de meciurile nationalei celebrii nostri sportivi bipezi (cei care joaca prin Occident) se accidenteaza, ba pe unii ii apuca o diaree cum numa'n vis poti sa gandesti (saracul la cate scuze a invocat pana atunci, doar problemele la stomac ii mai lipseau).
Suntem departe de ceea ce doreau Ion Ratiu si Corneliu Coposu la inceputul anilor 90. Sa invatam democratia. Ah, democratia se invata? Nu ne nastem cu ea? Dar suntem atat de ocupati, cand sa mai invatam democratia si patriotismul? Si pentru ce? Ca-si bate tara asta joc de noi! Dar noi nu ne batem joc de ea? Daca am face un exercitiu de sinceritate, cati dintre noi ne-am bucura sa avem un raport echilibrat cu autoritatile in loc sa le "ciupim" de niste taxe? Cum bine observa in urma cu ceva vreme un editorialist, raporturile statului roman cu cetatenii sai sunt de doua feluri: ori incearca statul sa jecmaneasca pe cetateni ori invers.
Intrebarea ar fi si daca am putea gasi in interiorul acestei tari modelele pentru democratie. Sunt, dar nu se vad. Democratii sunt decenti, iar aceasta notiune a iesit de ceva vreme din vocabularul nostru cotidian, si ma tem sa nu fie sters in urmatoarea editie a DEX-ului (ca norocul ca cei care il scriu stau mai degraba cu nasul in carti decat la orizont). Pentru ca democratia presupune "sa te lupti pana la ultima picatura de sange ca cel de langa tine sa aiba dreptul sa te contrazica". Frumos spus, nu? Putem invata sa avem o cultura a dialogului? Uitati-va la mai marii zilei: Traian Basescu si Crin Antonescu (sunt cele mai vocale personaje) fac spume la gura pentru ca nu stiu sa intretina un dialog in contradictoriu si se arunca precum fiarele flamande pe bietii crestini pasnici (ca in vremurile bune ale Colloseum-ului). Asta inteleg ei prin bun-simt si democratie (-populara, poate).
Dar totusi, ce inseamna patriotism? Inseamna sa-ti iubesti pana la moarte patria si sa le negi celorlalti drepturile? Deja este redundanta aceasta experienta, doar am vazut ca duce la razboi. Nu ar fi mai potrivit sa spunem ca patriotismul inseamna sa-ti servesti tara? Dar tara ce iti ofera? Poate pentru inceput trebuie sa-i oferim noi tarii ceva. Sa-i oferim respect si ei si cetatenilor sai. Pana la urma tara e formata din elemente reci (granita, administratie, institutii etc.) si elemente calde (cetatenii care o compun). Consider ca nu trebuie sa fim toti presedinti de tara ca sa fim adevarati patrioti. Nu ne-am calca toti in picioare asa? Ne-am acuza unii pe altii de hiclenie, ne-am face cu un cap mai scunzi... Patriotism inseamna sa-ti intelegi locul intr-un mecanism. Sa fii acea rotita care sa functioneze intr-un mecanism. Daca esti dascal, sa incerci sa fii un adevarat exemplu pentru prunci, sa le predai in asa fel incat lectiile sa le intre si la inima si in creier, nu sa vii cu penibila replica "va lasam sa copiati ca sa ne aduceti noua un viitor mai bun"; daca esti medic sa iti faci datoria si fata de cel instarit si fata de cel mai putin instarit, cu aceeasi pricepere.
Sa fii patriot inseamna sa nu-l urasti pe cel de langa tine pentru ca are merite obtinute prin munca si sudoarea lui, ci sa-l marginalizezi pe cel care a obtinut un loc prin lipsa lui de merit. Ori acum meritul si virtutea ne creeaza sentimentul de invidie, iar pilele sunt privite cu nesat si cu o salivare intensa ("ce n-as da si eu sa am niste pile"). Patriotismul nu se canta, nu se spune. Este ca si trecutul in viziunea lui Al. Soljenitin: "celui care va pomeni trecutul sa i se scoata un ochi, celui care-l va uita sa i se scoata amandoi". Patriotismul se simte si se construieste.
Sa-ti faci datoria fata de tine, fata de constiinta si semenii tai, elemente care formeaza patria. Asta inteleg eu ca inseamna patriotismul.
Cluj-Napoca,
25 aprilie 2011
Suntem departe de ceea ce ar trebui sa insemne democratie si patriotism. Doar vezi si in sport, ca tot suntem de-a dreptul bombardati cu stiri din fotbal. Inainte de meciurile nationalei celebrii nostri sportivi bipezi (cei care joaca prin Occident) se accidenteaza, ba pe unii ii apuca o diaree cum numa'n vis poti sa gandesti (saracul la cate scuze a invocat pana atunci, doar problemele la stomac ii mai lipseau).
Suntem departe de ceea ce doreau Ion Ratiu si Corneliu Coposu la inceputul anilor 90. Sa invatam democratia. Ah, democratia se invata? Nu ne nastem cu ea? Dar suntem atat de ocupati, cand sa mai invatam democratia si patriotismul? Si pentru ce? Ca-si bate tara asta joc de noi! Dar noi nu ne batem joc de ea? Daca am face un exercitiu de sinceritate, cati dintre noi ne-am bucura sa avem un raport echilibrat cu autoritatile in loc sa le "ciupim" de niste taxe? Cum bine observa in urma cu ceva vreme un editorialist, raporturile statului roman cu cetatenii sai sunt de doua feluri: ori incearca statul sa jecmaneasca pe cetateni ori invers.
Intrebarea ar fi si daca am putea gasi in interiorul acestei tari modelele pentru democratie. Sunt, dar nu se vad. Democratii sunt decenti, iar aceasta notiune a iesit de ceva vreme din vocabularul nostru cotidian, si ma tem sa nu fie sters in urmatoarea editie a DEX-ului (ca norocul ca cei care il scriu stau mai degraba cu nasul in carti decat la orizont). Pentru ca democratia presupune "sa te lupti pana la ultima picatura de sange ca cel de langa tine sa aiba dreptul sa te contrazica". Frumos spus, nu? Putem invata sa avem o cultura a dialogului? Uitati-va la mai marii zilei: Traian Basescu si Crin Antonescu (sunt cele mai vocale personaje) fac spume la gura pentru ca nu stiu sa intretina un dialog in contradictoriu si se arunca precum fiarele flamande pe bietii crestini pasnici (ca in vremurile bune ale Colloseum-ului). Asta inteleg ei prin bun-simt si democratie (-populara, poate).
Dar totusi, ce inseamna patriotism? Inseamna sa-ti iubesti pana la moarte patria si sa le negi celorlalti drepturile? Deja este redundanta aceasta experienta, doar am vazut ca duce la razboi. Nu ar fi mai potrivit sa spunem ca patriotismul inseamna sa-ti servesti tara? Dar tara ce iti ofera? Poate pentru inceput trebuie sa-i oferim noi tarii ceva. Sa-i oferim respect si ei si cetatenilor sai. Pana la urma tara e formata din elemente reci (granita, administratie, institutii etc.) si elemente calde (cetatenii care o compun). Consider ca nu trebuie sa fim toti presedinti de tara ca sa fim adevarati patrioti. Nu ne-am calca toti in picioare asa? Ne-am acuza unii pe altii de hiclenie, ne-am face cu un cap mai scunzi... Patriotism inseamna sa-ti intelegi locul intr-un mecanism. Sa fii acea rotita care sa functioneze intr-un mecanism. Daca esti dascal, sa incerci sa fii un adevarat exemplu pentru prunci, sa le predai in asa fel incat lectiile sa le intre si la inima si in creier, nu sa vii cu penibila replica "va lasam sa copiati ca sa ne aduceti noua un viitor mai bun"; daca esti medic sa iti faci datoria si fata de cel instarit si fata de cel mai putin instarit, cu aceeasi pricepere.
Sa fii patriot inseamna sa nu-l urasti pe cel de langa tine pentru ca are merite obtinute prin munca si sudoarea lui, ci sa-l marginalizezi pe cel care a obtinut un loc prin lipsa lui de merit. Ori acum meritul si virtutea ne creeaza sentimentul de invidie, iar pilele sunt privite cu nesat si cu o salivare intensa ("ce n-as da si eu sa am niste pile"). Patriotismul nu se canta, nu se spune. Este ca si trecutul in viziunea lui Al. Soljenitin: "celui care va pomeni trecutul sa i se scoata un ochi, celui care-l va uita sa i se scoata amandoi". Patriotismul se simte si se construieste.
Sa-ti faci datoria fata de tine, fata de constiinta si semenii tai, elemente care formeaza patria. Asta inteleg eu ca inseamna patriotismul.
Cluj-Napoca,
25 aprilie 2011
sâmbătă, 26 martie 2011
Interziceti NON-valorile!!!
Recent, d-l Crin Antonescu, presedintele "Partidului National si Liberal pe deasupra", care in ultima vreme pe fundalul galben capata accente rosiatice mai mult decat ingrijoratoare (nicidecum surprinzatoare insa), a sustinut introducerea unei taxari a romanilor din diaspora pentru a vota la alegerile interne. Este o masura optima? Una gresita? In cele ce urmeaza voi incerca sa exprim cateva consideratii in legatura cu aceasta propunere.
In primul rand, as invoca lipsa de concordanta cu prevederile constitutionale ale Romaniei. Articolul 16 alineatul 1 statueaza ca "cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari". Ori propunerea d-lui Antonescu loveste in plin acest articol din legea fundamentala, constituind o discriminare in comparatie cu romanii ramasi in tara. Articolul 36 alineatul 2 mentioneaza ca "nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal, pusi sub interdictie, si nici persoanele condamnate, prin hotarare judecatoreasca definitiva, la pierderea drepturilor sociale". Ce sa intelegem de aici? Ca romanii din diaspora sufera de alienatie mintala, de debilitate ori au fost condamnati? Da, au fost condamnati de lipsa de respect a autoritatilor romane, nu de instante. Doar nimeni nu pleaca de unde ii este bine din punct de vedere material.
In al doilea rand, onorabilul presedinte al liberalilor (care mai sunt liberali doar cu numele, excluzand aici o mica parte care isi mai pastreaza verticalitatea) motiveaza aceasta propunere prin faptul ca voturile diasporei au inclinat balanta in campania prezidentiala din 2009. Da, au facut-o! Foarte bine ca s-a intamplat asa. Intr-o foarte mica masura, PSD-ul a primit o palma, pentru ca a fost principalul factor care i-a determinat pe atatia romani (de ordinul milioanelor) sa emigreze, prin politicile de-a dreptul aninationale pe care le-au sustinut mai bine de 10 ani. De la mineriade, pana la neocomunizarea Romaniei, acest partid a distrus orice bruma de speranta intr-o Romanie decenta. A fost contraexemplul ideal, pe care toti cei care s-au perindat de atunci la guvernare l-au urmat, cu mica exceptie taranista din guvernarea CDR. Totusi, argumentul d-lui Antonescu este unul lipsit de consistenta pentru un posibil prezidentiabil, si subliniaza pentru a mia oara superficialitatea acestui personaj colorat in nuantele grapefruit-ului rosu, care mai este si acru pe deasupra.
Guvernele Romaniei din ultimii 20 de ani au lasat de dorit, au lasat foarte mult de dorit. Nu sunt acum in masura sa spun care ar fi toate cauzele, pentru ca este nevoie de o munca de cercetare serioasa si indelungata pentru surprinde toate aspectele. Ce pot sa spun insa, este ca, intuind viitorul apropiat cand probabil opozitia de acum va fi puterea din urmatorii ani, incep sa devin deja nostalgic dupa d-l Emil Boc.
Si daca totusi unii propun conditionarea dreptului de vot pentru romanii din diaspora, eu as veni cu o alta initiativa. Interziceti NON-valorile in functii de conducere in stat si in institutii!!!
In primul rand, as invoca lipsa de concordanta cu prevederile constitutionale ale Romaniei. Articolul 16 alineatul 1 statueaza ca "cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari". Ori propunerea d-lui Antonescu loveste in plin acest articol din legea fundamentala, constituind o discriminare in comparatie cu romanii ramasi in tara. Articolul 36 alineatul 2 mentioneaza ca "nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal, pusi sub interdictie, si nici persoanele condamnate, prin hotarare judecatoreasca definitiva, la pierderea drepturilor sociale". Ce sa intelegem de aici? Ca romanii din diaspora sufera de alienatie mintala, de debilitate ori au fost condamnati? Da, au fost condamnati de lipsa de respect a autoritatilor romane, nu de instante. Doar nimeni nu pleaca de unde ii este bine din punct de vedere material.
In al doilea rand, onorabilul presedinte al liberalilor (care mai sunt liberali doar cu numele, excluzand aici o mica parte care isi mai pastreaza verticalitatea) motiveaza aceasta propunere prin faptul ca voturile diasporei au inclinat balanta in campania prezidentiala din 2009. Da, au facut-o! Foarte bine ca s-a intamplat asa. Intr-o foarte mica masura, PSD-ul a primit o palma, pentru ca a fost principalul factor care i-a determinat pe atatia romani (de ordinul milioanelor) sa emigreze, prin politicile de-a dreptul aninationale pe care le-au sustinut mai bine de 10 ani. De la mineriade, pana la neocomunizarea Romaniei, acest partid a distrus orice bruma de speranta intr-o Romanie decenta. A fost contraexemplul ideal, pe care toti cei care s-au perindat de atunci la guvernare l-au urmat, cu mica exceptie taranista din guvernarea CDR. Totusi, argumentul d-lui Antonescu este unul lipsit de consistenta pentru un posibil prezidentiabil, si subliniaza pentru a mia oara superficialitatea acestui personaj colorat in nuantele grapefruit-ului rosu, care mai este si acru pe deasupra.
Guvernele Romaniei din ultimii 20 de ani au lasat de dorit, au lasat foarte mult de dorit. Nu sunt acum in masura sa spun care ar fi toate cauzele, pentru ca este nevoie de o munca de cercetare serioasa si indelungata pentru surprinde toate aspectele. Ce pot sa spun insa, este ca, intuind viitorul apropiat cand probabil opozitia de acum va fi puterea din urmatorii ani, incep sa devin deja nostalgic dupa d-l Emil Boc.
Si daca totusi unii propun conditionarea dreptului de vot pentru romanii din diaspora, eu as veni cu o alta initiativa. Interziceti NON-valorile in functii de conducere in stat si in institutii!!!
luni, 7 februarie 2011
De la "secera si ciocanul" la Secera
Multe decenii de comunism, inca vreo doua de "tranzitie", si probabil inca o generatie degenerata. Nu este sfarsitul lumii si nu se intrevede o astfel de ipoteza cat de curand.
Romania are un relief echilibrat, un sol bogat, si e cel mai viteaz popor de pe lume, care totusi nu a purtat nicicand popoare de cucerire, ci doar si-a aparat "raul si ramul" si "Dunarea albastra". Aceste notiuni de baza le invata orice prunc in clasa a IV-a. Ni se spuneau valori si principii, orizonturi care izvorau de la catedra si nu depaseau poarta scolii si nici macar usa clasei, sau chiar in ultima instanta catedra de langa tabla de scris. Am mentionat la trecut, poate e si la prezent.
In cartea "Timpul istoriei", Philippe Aries neaga aproape in totalitate notiunea de "decadenta", fiind un adept al nasterii unor valori tinere, pline de viata, in dauna unor principii perimate si muribunde. In opinia lui, singurul hiatus care totusi merita denumirea de decadenta sunt invaziile barbare care au asternut intunericul peste civilizatia romana ce se afla in acea perioada in moarte clinica. Este, totusi, o viziune optimista despre ciclicitatea civilizatiilor. Si nu i se poate nega din start un mic sambure de adevar.
O alta teorie enunta unicitatea evenimentelor in istorie. Cu alte cuvinte, nicio intamplare nu seamana cu alta. E o teorie la care ader si eu, pentru ca nici doi frati gemeni nu sunt identici. Totusi, intre multe evenimente se pot constanta asemanari. De exemplu, crestinismul s-a suprapus peste paganismul din Imperiul roman, iar cand a devenit religia dominanta, s-a dezlantuit o ura puternica impotriva vechilor rivali, stergerea a ceea ce nu era demn de crestinism, negarea fostelor valori. Se observa vreo deosebire intre aceasta hula a trecutului pagan fata de comunismul barbar? Sunt destule asemanari. Doar ca religia crestina a reusit sa se impregneze in mintile oamenilor la nivel general si intr-un mod foarte profund, in timp ce comunismul nu a avut o viata atat de lunga. Da, evenimentele sunt unice, dar pot avea cauze, desfasurari sau finaluri asemanatoare.
Si totusi, dupa 1989 a urmat perioada de "tranzitie" de la comunism la comunism barbar. Liderii politici de azi se considera ca izvorasc din modelele antecesorilor lor. Astfel, Victor Ponta vine pe linie ereditara din Ion Iliescu, Crin Antonescu se revendica de la Bratieni, iar Traian Basescu e sui-generis. Pe Emil Boc l-am putea aseza langa Lupoaica ce troneaza pe Bulevardul Erorilor din Cluj-Napoca, pe Dan Felix Voiculescu din insasi seva PCR, iar pe Gabriel Oprea mi-e greu sa-l plasez undeva, intrucat singura insitutie pe care o apara e armata romana, iar a-l asocia cu Constantin Presan, Alexandru Averescu ori Ion Antonescu mi se pare peste putinta mea. Restul asa-zisilor lideri, gen Becali, V.C. Tudor, i-as putea plasa pe undeva prin copacii africani.
Si acum, sa ii luam pe craii cei mai mari si sa le disecam splendidele virtuti, pentru a vedea sangele albastru care curge prin venele lor (a se intelege ca prin vasele sangvine ale lui Victor Ponta curge doar sange rosu, sangele intelectualilor, studentilor, precum si o distincta nuanta de carbune din minele bazinului Petrosani).
Traian Basescu se revendica sui-generis. Degeaba incearca altii sa ne spuna ca e un dictator, pentru ca in nicio tara din lume dictatorul nu e numit dictator in fiecare zi, in mijloacele de comunicare in masa. Are insa pacatele sale, care sunt multe. Intr-o tara democratica, cu cetateni care se respecta si ar fi avut ce alege, probabil ca nu ar fi ajuns niciodata presedinte. Are charisma, fler politic, este un lider, dar nu mai reprezinta un om frecventabil in randurile partidului din care a facut parte(sau face si acum?), pentru ca nu mai poate ajunge presedinte, astfel incat in perioada urmatoare multe voci se vor pune de-a curmezisul propunerilor sale (a se vedea recentele optiuni ale lui Vasile Blaga, unul din putinii pedelisti agreati de opozitie). Probabil ca va ajunge sa fie parasit de fostii aliati, si va avea un parcurs asemanator cu cel al lui Adrian Nastase. Are multa influenta astazi, dar nu suficienta incat sa faca tot ce a promis (daca totusi, ar fi facut vreodata toate acestea). In orice caz, anii de presedintie l-au schimbat in bine, l-au responsabilizat si l-au cizelat.
Emil Boc a facut multe lucruri bune in Cluj, s-a schimbat mult orasul. Insa Romania e o palarie prea mare pentru el, iar erorile pe care le comite de cand e prim-ministru, probabil ca il vor compromite politic definitiv.
Cel care se pretinde a fi vioara intai a opozitiei, si care are vreo 3 prenume, dar totusi l-a ales pe cel mai delicat, pe numele sau Crin Antonescu. Are numele unui fost conducator al statului, se revendica de la Bratieni, si vrea o Romanie a bunului-simt. Un bun-simt care l-a parasit inainte sa-l fi avut in realitate. Este un om care a profesat vreo 2-3 ani, si a predat istoria in ceva satuc uitat de lume, asta dupa ce inainte la scoala a ramas repetent de vreo 2 ori, iar media de absolvire a facultatii i-a fost sub 6,50. La fel ca Basescu, a absolvit "scoala vietii", cu auto-mentiunea ca d-l Antonescu nu "s-a patat". Adevarul e ca nici nu ar fi avut cum sa se pateze, din moment ce in ultimii 20 de ani nu a facut nimic, iar CV-ul lui - nici daca l-ai clati cu inalbitor - nu ar fi mai stralucitor. Ion C. Bratianu, Ionel Bratianu, Vintila Bratianu au fost oameni politici cu un simt politic dezvoltat (mai ales primii doi), care si-au iubit tara. Au avut defectele lor, dar in momentele de cumpana au stiut cum sa intoarca soarta in favoarea tarii. Independenta si Marea Unire s-au infaptuit sub conducerea mai mult sau mai putin vizibila a celor trei. Plus ca studiile absolvite de acestia nu se compara cu media de 6 si un pic obtinuta de stimabilul Crin Antonescu. Au fost in repetate randuri ministri, au avut initiative legislative, au condus cu suisuri si coborasuri drumul de modernizare al Romaniei, dar au avut simtul responsabilitatii si al masurii. Cel care astazi e urmasul lor la conducerea Partidului National si Liberal pe deasupra, nu prea ii mosteneste. Are doar misto-uri (nu gasesc deloc un termen mai potrivit care sa descrie limbajul domnului Crin Antonescu) care plac studentilor ce asteapta vorba taiata, sau acelora care sunt prea deznadajduiti sa mai cugete un pic si sa nu se lase ispititi de apocalipsa prevestita sub actualul regim de catre Antene si IRealitatea TV. D-l Antonescu ne mentioneaza despre d-l presedinte ca este un dictator. O fi, doar are si el anumite porniri, dar liderul liberal este mai inclinat spre aceasta trasatura. Doar are ce-i mai rau din Iliescu si din Basescu: dorinta de a domina totul si foamea turbata de putere. Ar mai fi multe de zis despre acest personaj pitoresc, de altfel prin albastrul tulburat al ochilor sai, dar poate cu alt prilej.
Despre Victor Ponta, nu prea gasesc ce sa spun. Doar ca vorbeste mult si spune putin, iar acel putin e prost spus (Revolutie a la Che Guevarra, jos dictatorul, arderea sediilor partidului de guvernamant si multe altele). Nu a vorbit niciun moment despre reformarea partidului sau, care este avortonul fostului PCR. Un partid care poate functiona optim doar cand este suprapus peste toata tara. Ma rog, pana acuma ardelenii au fost putin mai destepti decat altii, si s-au delimitat in marea lor majoritate de aceasta ciuma rosie. Ca si Crin Antonescu, a profesat tare putin, si poate ca a facut-o prost. Este un copil de suflet a lui Adrian Nastase ,alta mare figura integra si curata ca cristalul. Recenta amenintare fatisa a magistratilor vine sa arate gradul de IQ politic si social al acestui individ.
Despre Dan Voiculescu sunt multe de spus si nu prea multe de scris. Are televiziunile prin care trage distruge orice urma de credibilitate a mass-mediei, dar romanii tot le urmaresc, mai ales ca in democratie s-au obisnuit cu circul. Doar ca uitandu-te prea mult la circ, devii la randu-ti un circar. Daca noua coalitie va ajunge la putere, va fi calaul numarul unu al acesteia, datorita caracterului sau obsesiv-vindicativ.
Despre Sorin Ovidiu Vantu s-ar putea scrie mai ales intr-un rechizitoriu juridic intr-un caz penal, dar totusi merita amintit faptul ca a fost diagnosticat cu cine-stie-ce-boala-inchipuita de un ginecolog. Asadar, dincolo de trasaturile lui masculine are si o urma de delicatete feminina. Nici nu ne-ar fi trecut prin cap, nu?
Despre Gabriel Oprea, Becali si V.C.Tudor cu alta ocazie sau niciodata.
Am enumerat aceste trasaturi, pentru a schita un mic tablou al Romaniei anului 2011. In vremea comunismului totul se facea in tacere, in intuneric, si se pierdea in intuneric. Iar secera si ciocanul erau uneltele de baza ale oamenilor muncii. Se muncea prost, dar se muncea, iar in lipsa de altceva se citeau cele mai bune carti, clasicii literaturii universale. Azi, o noua generatie s-a asezat peste aceste meleaguri atat de frumos descrise in copilaria noastra. Noua generatie fenteaza munca, dupa principiul "pauze lungi si dese, cheia marilor succesuri". Este desigur o rusine sa muncesti, asa ca de ce sa nu o faci pe bani mai multi si cu un efort mai mic? E greu sa inveti pentru un examen, si e mai usor sa copiezi (pentru a va da un exemplu amuzant, va voi ilustra o scurta povestioara: eram la un examen, si toata lumea copia "pe rupte"; d-l profesor atragea in repetate randuri atentia sa nu folosim "surse de informare" pentru ca se simte "inconfortabil"; nu vreau sa ma laud, dar prefer sa iau note pe meritul meu, asa ca evit acesti "stimulenti"; si totusi, o colega mi-a oferit o fituica, moment in care am refuzat'o, iar ea buimaca: "tu esti nebun, nu copiezi?"). Astazi, in spatiul public romanesc, secera si ciocanul au fost inlocuite de ciocan. A fost o evolutie relativ lenta, dar a meritat. Azi ciocanul nu se mai ocupa de munca in industrie (fabrici care, de altfel, nu mai functioneaza de ceva vreme), ci este o arma in adevaratul sens al cuvantului. Azi ciocanul e folosit pentru a-i ciomagi pe toti cei care nu sunt de acord cu noi. Moalele capului este tinta predilecta, iar cel care are cel mai mult de suferit este integritatea noastra morala, si asa grav periclitata de prea multa vizionare de circ.
Va doresc o zi buna, iar inainte de culcare putin Mircea Badea care vorbeste dintre sanii naturali ai Biancai Dragusanu (sau cum Dumnezeu o cheama pe pitipoanca aceea).
februarie 2011,
Razvan A.
luni, 17 ianuarie 2011
Despre speranta...
In romanul "Cel mai iubit dintre pamanteni", Marin Preda enunta la un moment dat organizarea sociala a sobolanilor, asemanatoare, desigur, noua, oamenilor. Cartea aceasta mi-a ramas intiparita in minte poate pentru totdeauna, prin dramatismul sau.Insa in liceu, cand o citisem, poate nu reuseam sa formulez foarte clar gandurile care imi mijeau. Azi nu pot spune ca sunt convins daca stiu sa le imbrac intr-o forma perfecta, dar in orice caz reusesc sa le dau un continut mai coerent.
Sobolani sau, folosind o forma putin mai dulce - cobai, au fost ultimele 5-6 generatii de elevi si studenti, pentru care schimbarile au fost la ordinea zilei. Un climat dominat de instabilitate. O cascada ce cade in capul celui care asteapta un moment de liniste, dar primeste in schimb valuri nestavilite si neoprite de lovituri. Cand suntem tineri, nu le resimtim foarte constient. Nu le dam o asa mare importanta, daca nu am avut un model comparativ. O data cu trecerea anilor le observam mult mai clar. Intocmai cum apa mai curata lasa sa se vada pietrele de pe fundul albiei.
Am crescut intr-un climat in care respectul pentru cei mai mari, fie ca erau elevi din clasele terminale, studenti, parinti sau batrani era inca o valoare destul de respectata. Intr-o perioada cand vedeam in jurul meu fiinte care au scapat dintr-o cusca de fier si care creadeau ca sunt libere daca striga "Spun ce vreau, doar traiesc in democratie!" Primitiva gandire, nu-i asa? Dar este totusi un bun inceput! Aidoma primilor oameni care le-au trebuit mii si mii de ani pana sa inventeze cele mai simple obiecte, plus alte mii si mii de ani pana sa le perfectioneze. Acum avem (ne-)norocul ca totul se petrece mai repede. Anii copilariei au fost intr-o perioada numita "tranzitie". Tranzitie inspre ce? De la orientalismul barbar (a se intelege sovietic) la occidentalismul individualist, de la stalinism ceausist la leninism iliescist (progres de la stalin la lenin), de la intuneric la lumina? sau de la putoare de libertate la parfum de huila? Sobolani cu libertate...
Am trecut, prin ochii parintilor, de la agonie la extaz, cand schimbari profunde se anuntau la orizont. Multe din acele sperante s-au dus. Ori doar ni se induce noua ideea ca au pierit sperantele noastre? Am trecut la randul meu prin clipe de speranta, mai ales in 2004-2005. Traiam cu sufletul la gura asteptand momentul in care mirosul nenorocit de carbune se va putea pierde din aer, cand cei care experimentau pe cobai vor ajunge in locul lor.
A mai curs multa apa pe Somes, pe Dunare, pe Dambovita. S-a schimbat ceva? As spune ca da si nu. Da pentru ca ura izvorata impotriva unora (Basescu, Boc, Macovei, a intelectualilor in general) trebuie sa insemne dorinta acestora de a rupe cu trecutul, si Nu pentru ca multe nu s-au schimbat, datorita acelorasi obiceiuri ale oamenilor politici (care, in mare, sunt oglinda societatii). Nu trebuie sa omitem faptul ca soarele este rosu la rasarit.
Si cum ar putea fi schimbari in acest colt de plai ori pe aceasta gura de rai, cand reformele in general au pornit de sus in jos? Cand oamenii nu se revolta defel de capul lor, cand suporta cu o rabdare ardeleneasca totul: daca e musai, apoi musai sa fie!.
Si au trecut 20 de ani si un pic de la evenimentele din 1989. Subtil - tot miroase a carbuni, mai la vedere - tot suntem niste cobai. Si ma uit pe cer, si vad niste ochi albastri, un albastru senin! si in loc sa vad soarele ca o speranta de renastere, vad negru.
Poti sa vorbesti frumos, sa critici guvernul si presedintia, sa faci jocuri politice cu stanga si cu dreapta... dar sa fii repetent, un CV din care sa nu curga niciun pic de sudoare, ci sa inspire doar alb imaculat. Macar de ar fi fost spalat cu inalbitor. Mai este speranta? Si tot ajungem la vorba lui Eminescu: "daca traiesti fara sa speri..."
M-am mai maturizat, iar gandurile s-au mai cristalizat, au capatat o forma mai clara, contururi mai bine delimitate. Sunt in zorii vietii, si uneori ma simt atat de obosit si nu vad nicio lumina intr-un viitor apropiat. Prea multe experimente s-au facut pe pielea noastra, prea multa instabilitate. Intotdeauna unde va exista o fundatie solida, va exista si un monument care sa vorbeasca despre aceasta baza. Unde nisipurile sunt miscatoare... poate trebuie sa privesti si dincolo de ce vezi.
Razvan A.
18 ianuarie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)