Priveste si dincolo de ce vezi: iunie 2011

sâmbătă, 25 iunie 2011

aşa DA sau aşa NU?

O caldă zi de vară, un amfiteatru cu studenţi răsfiraţi. Instrmentul de scris dansează firesc cu foaia de hârtie, aruncă o privire înspre originile latine ale poporului român, înspre romanticii care se vedeau trecutul ca pe o ocazie de a oferi modele pentru prezent. La catedră, supraveghetorii se plimbă, ies, vorbesc între ei, n-au cum să cuprindă cu toţi ochii o sală întreagă. Nici dacă ar dori poate nu ar reuşi. Jucăuşii ochi ai studenţilor atâta aşteaptă. Nu este atentă supraveghetoarea... în dulcele stil clasic dă foaia de examen mai înspre stânga, şi scoate ciorna la iveală. O ciornă ce valorează vreo 350 de lei pentru unii. Alţii sunt mai leneşi, şi nu fac asemenea pregătiri, ci doar vorbesc. În şoaptă. Studentul român ştie citi pe buze în timpul examenului mai ceva ca surdo-muţii. Alţii se delectează cu tehnologia modernă, lăudând pe cel care a inventat telefonul care face poze.
Peste câţiva ani, studentul acesta va preda la nişte copii. Va ştii desigur toate trucurile prin care va reuşi să-l prindă pe viitorul elev care copiază sau poate va închide ochii fiind orbit de imaginile numerotate ale unor mari înaintaşi. Dar nu va stăpâni prea bine ceea ce are de predat. Mai contează când ai un venit de mizerie? De parcă predatul îl faci pentru îmbogăţire, nu din pasiune...
Sau şi un caz mai rău... vei ajunge într-o funcţie publică, şi vei avea o fundaţie culturală şi educaţională înaltă cât genunchiul broaştei. Atunci vei spune despre unul că a fost "slugoi la ruşi" sau că a fost un "trădător". Şi ca să pui cireaşa pe tort, vei fi lăudat că nici mort nu ai fi cedat şantajului sau unor presiuni. Apropo de această ultimă idee...natura umană e incredibil de imprevizibilă, iar în situaţiile extreme luăm decizii care în alte împrejurări le-am considera nebuneşti. Aşa că, a lipi cuiva o anumită etichetă fără să cunoşti tot contextul acelei situaţii şi epoci este o dovadă a unei lipse crase de empatie. Bineînţeles, înscriindu-ne în această logică, putem totuşi emite câteva judecăţi de valoare, bazate pe o serie de argumente logice: să ai un instinct politic superior tuturor adversarilor tăi, dar să nu ai o bază intelectuală şi culturală adecvate va duce la un fel de dominaţie a acelei persoane pe scena publică, însă cu rezultate "istorice" (reforme bine înfăptuite, consens politic, să aduni oameni de valoare în jurul tău care să şi rămână fideli concepţiilor tale după ce te cunosc mai bine) insuficiente sau nule; de asemenea, dacă cineva dă dovadă de un caz patologic de foame după putere, fără a proba cu vreo competenţă deosebită (ca să nu spunem româneşte că e prost), va face greşeli tot mai mari, pe măsura creşterii ambiţiilor sale.
Din păcate, trăim într-o perioadă în care criza morală se propagă asemeni ciumei în evul mediu. Prea mulţi vor să facă bani, uitând că mai există o chestie mai puţin palpabilă, dar totuşi mai valoroasă. Această chestie, despre care ştim toţi, dar puţini tind să mai aibă, se numeşte CARACTER. În sens figurativ, desigur.
În formarea acestui caracter contribuie familia, mediul, şcoala. Familia n-are timp, că trebuie să aducă un venit, altfel murim de foame, mediul ne impune spiritul de turmă (unora dintre noi). Şcoala? Noi suntem pe una din şinele căii ferate, iar şcoala pe cealaltă. Singura problemă e că aceste şine nu par să ajungă la vreun numitor comun.
Desigur, ce susţin eu în aceste pasaje este o opinie pur personală. Au mai existat cazuri care nu au avut nevoie de de o pregătire foarte solidă ca să reuşească. Pe la 700-800 În China domnea o stare de nelinişte. Erau şi răscoale, iar în urma unei asemenea stări de confuzie, a ajuns pe tronul Dragonului Galben un simplu ţăran, care avea numele, tradus româneşte, de Porcu sau Porcaru. El a avut o domnie importantă şi a făurit o dinastie de prestigiu în China.
Dar de ce ne îndepărtăm atât de adânc în trecut? Avem şi noi chiar sub ochi exemple ideale: un fost muncitor necalificat, cu o soţie ce a făcut patru clase primare şi vindea flori în Gara de Nord au reuşit să întemeieze o dinastie... doar că acea dinastie s-a remarcat prin prestigiul prostiei, înfatuării, îngâmfării, analfabetismului şi al lipsei de respect pentru orice valori ce trec de proria lor persoană.
Aşadar, e o simplă întrebare... aşa DA sau aşa NU? Un răspuns clar nu vreau să dau, pentru că fiecare îşi face propriile calcule în drumul vieţii. Ceea ce eu înţeleg prin caracter, nu coincide cu opinia altora. Perfect normal. Ceea ce poate ar intra în categoria "aşa NU" este aruncarea vorbelor spuse în necunoştinţă de cauză ce pătează obrazul unui popor întreg. Ca reprezentant al unei comunităţi, trebuie să fii cel dintâi care să îi apere interesele.

P.S. Până când istoria îi va judecat pe Regele Mihai I al României şi pe Preşedintele Traian Băsescu, noi ne rezervăm dreptul de a spune că cel dintâi în 90 de ani nu a pătat istoria acestei ţări, pe când cel de-al doilea în 60 de ani a făcut unele greşeli sinistre (chiar dacă uneori au părut mari vorbe).

Link-uri cu melodii şi idei mai...fashionless

marți, 21 iunie 2011

Balada unui nor în soare

Soare - palid, tern, cam trist
cer spălat de praful vremii
ne'ntâlnim, zâmbim, plecăm
ce rămâne? doar cocenii...

Peste ritmul şchiopătat
vocea ta suna prea fals,
într-o zi tu m-ai pătat,
iar eu nu pot să merg la vals.

Eu, copil, m-am supărat
şi-ntr-o clipă nor am fost,
lumina ta o am scurtat
începând jocul anost.

Nu ştiu dacă eşti un soare
iar eu să tot fiu un nor,
o fi invers... se tot poate,
dar nevoie-i de-amândoi.

Odă în afara timpului

am ştiut că tu vei fi veşnică
în mintea ori inima mea,
dacă se poate în amândouă.
să mă îmbrăţişezi cu-a tale raze
să umblăm pe apa agitată
de cea mai mică vorbă spusă
de pe orice mal.

nici ştiu, nici nu ştiu
dacă eternitatea noastră
a fost o secundă, ori o viaţă.
se poate ca tu să fi existat
îmbrăcată în alb sau în negru
ori să fii umblat goală pe cărări nebătute.
erai la vederea tuturor şi totuşi
nimeni nu te-a văzut
pentru că te-am arătat prea puţin.

nu ştiu dacă la dans
la fel te-aş mai învârti, ori
în dorinţa unei noi aventuri
aş lua o alta...
poate te-aş cuprinde altfel,
te-aş lăsa mai la vedere
sau pur şi simplu mă gândeam să
te arunc în lada de zestre
pentru copiii mei.

luni, 20 iunie 2011

[Lasi mirosul tau in aer] (Nichita Stanescu)

Laşi mirosul tău în aer
de metal şi de femeie
şi de car încins pe lutul
al întinderii caldee,
de coloană viitoare
dintr-un secol nenăscut
de zid ars de o văpaie
care-o arse şi pe Ruth
Şi îmi pari că eşti aievea
ploaie aspră, fraged nor,
dulcea mea antichitate
dintr-un secol viitor.

sâmbătă, 4 iunie 2011

Între normalitatea mea şi a altora

Multă lume a vizionat şi continuă să vizioneze emisiuni ca "Dansez pentru tine" ori "Românii au talent". Probabil sunt şi unele modele din afară. De fapt ce vor să ne arate? Că în fiecare dintre noi există talent pentru cine ştie ce activităţi? Asta ştiam dinainte să mă nasc. Ceea ce aceste emisiuni promovează este o mascaradă sinistră, cu titlu de amuzament şi care, desigur, aduce bani buni.
Dacă vreţi să vedeţi talent, mergeţi în cursul oricărei zile în Cluj-Napoca, pe strada care duce de la SORA Shopping Center spre Bulevardul Eroilor. Veţi găsi acolo nişte tineri săraci, care cântă la diferite instrumente muzicale, şi au o pălărie în care cei cu ureche fină şi cu suflet bun pun nişte mărunţiş sau chipul lui Nicolae Iorga cel mult. Desigur, aceştia au plete, nu sunt la fel de curaţi (mai degrabă din lipsă de fonduri, ori teribilism), la fel de arătoşi sau de prezentabili precum curvele dispuse să presteze orice pentru a ajunge la Antene şi la Pro TV.
Şi aici intrăm în problematica acestei postări. Care e normalitatea? Sunt două ipostaze diametral opuse: talentaţii mai puţin frumoşi contra frumoşii mai puţin talentaţi. "Dansez pentru tine" ori "Românii au talent" sunt o palidă consolare pentru prim categorie, dar care ar trebui, în opinia mea, să fie starea de normalitate.
Când eram mic (ţin să menţionez că primii ani parcă i-am făcut în altă lume, nu în cea de acum) fetiţele vroiau să devină doctoriţe, iar bărbaţii fotbalişti sau poliţişti. Acum, toţi vor să fie STAR-uri, să apară la televizor. Se mai găsesc şi naufragiaţi care vor să ajungă medici, sportivi (nu fotbalişti, că deja ăştia au devenit STAR-uri), scriitori etc.
Primii care au adus în România show-bizz-ul au fost cei de la PRO TV. Adică amuzament ieftin, superficial, în care ambalajul conta mai mult decât substanţa. Şi acest lucru a prins la oameni. Trist! Desigur, fiind un model de succes, nu am făcut decât ce omenirea ştie să facă mai bine: să imităm, să ducem această prostie şi prostire pe culmi înalte. Antenele au preluat cu succes acest model, mai ales pentru segmentul estic al Carpaţilor, unde prostia prinde mai bine şi este ca ciuma în Evul Mediu. Şi desigur, unde oamenii te invită să-i prosteşti, dar neapărat trebuie să le dai o mică atenţie, şi astfel îţi vor fi fideli, până altul le dă o mică atenţie mai mare.
Acest show-bizz s-a propagat în România după model american şi a servit la ce? Încă nu îmi dau seama. Cel puţin pe mine m-a ajutat să îmi găsesc ocupaţii mai bune decât să mă uit la televizor.
"Dansez pentru tine" ori "Românii au talent" sunt o parte a acestui show-bizz. Ele sunt însă poate cea mai evidentă răsturnare a răsturnării valorilor în România. Sunt situaţiile de normalitate, prezentate ca pe ceva excepţional. La noi normalul a devenit curva care spune că face una şi alta, şi ticălosul care a făcut milioane de în doi ani, deşi salariul său se cuantifică în milioane de lei... vechi. Ce este acest nou excepţional? Eu cred că este valorificarea vocaţiilor pe care fiecare dintre noi le are şi încearcă să le pună în aplicare cu mai mult sau mai puţin succes.
Până la noi subiecte, voi lua la rând catalogul job-urilor din România, în scopul de a-mi descoperi o nouă vocaţie, cu care să particip la viitoarele emisiuni prost-teviste. Cine ştie, poate îmi voi descoperi talentul de a planta mere în copaci.

Răzvan A.

Ordine în HAOS sau viceversa

In 3 iunie 2011 România învingea Bosnia Herţegovina, iar Răvzan Lucescu, dintr-un paria al fotbalului românesc, ajungea un fel de salvator. Ce schimbare de viziune! Nici în "1984", romanul lui George Orwell, alianţele dintre cele trei lumi nu se desfăceau şi refăceau mai rapid.
Dacă vrei să vezi imaginea societăţii româneşti, nu trebuie decât să te uiţi la ceea ce se numeşte "lumea fotbalului" românesc. Patroni de club care şi-au făurit averile peste noapte, prin mijloace mai mult decât dubioase, care aşteaptă să obţină rezultate după acelaşi mod: rapid şi prin fraudă. Sau, ca să folosim o metaforă, vor să contruiască piramide din cărţi de joc şi vor ca la un tsunami să le reziste edificiile. Nu le rezistă nici la un pârţ.
O vorbă spune că, pentru a exista minuni, e nevoie ca cineva să creadă în ele. La fel şi în societatea noastră. Sunt atâtea figuri patibulare pentru că sunt oameni care le ascultă, le acceptă, le agreează, chiar şi ca o formă de distracţie. Dacă pui pe un elev să-ţi spună titlul unei cărţi de Nicolae Iorga (doar titlul, nu să facă un rezumat de trei rânduri) nu va ştii, dar va fi în temă cu ce a spus patronul de la Steaua sau cel de la Timişoara, va ştii să-ţi zică despre "dictatorul Băsescu" şi că oricine e mai bun decât PDL. Memorie scurtă, sau memorie deloc. Oamenii cred, pentru că vor să creadă, pentru că vor să uite de existenţele lor patetice şi mizerabile, pentru că preferă să-şi plângă de milă şi să ascundă mizeria din casa şi caracterele lor, prin invocarea rahatului din vieţile altora.
E aceeaşi falsă problemă ca şi atunci când spunem că Ceauşescu a fost de vină pentru tot, nu un regim întreţinut de oameni ai căror urmaşi se găsesc şi azi în funcţii de conducere, şi nu se deosebesc cu nimic de înaintaşii lor: analfabetism, retard intelectual, lipsă de caracter. Ne-am modelat după chipul şi asemănarea acelora, "tranzacţionăm" principii, sentimente, valori. Le aruncăm ici şi colo ca şi cum am juca tenis de masă. Principiile şi valorile zboară "înainte şi-napoi". Ceea ce am spus ieri, azi nu mai e valabil, iar noi încercăm să dăm un nou sens. Vorbim cu uşurinţă despre alţii, iar pe noi nu ne vedem în oglindă. Vedem la alţii doar ceea ce vrem să vedem, nu reuşim să fim obiectivi.
E greu să fim obiectivi, când la locul de muncă este şi soţia, copilul, cumnatul. Dacă el greşeşte ce îi vei face? Îl vei da afară? Nu, îl vei lăsa să persevereze. O persoană pe care o cunosc vrea să profeseze într-un domeniu. Nu mi-a spus că are o vocaţie înspre acel domeniu, că este pasionat, ci doar că are "pile" în mai multe locuri. Felicitări! O să fii un straşnic profesionist, mai ales când va trebui să-ţi răscumperi favorurile primite la un moment dat!
Un caz aparte, intens mediatizat a fost cariera de antrenor al echipei naţionale de fotbal a României a lui Răzvan Lucescu. Pot să spun din capul locului că m-am numărat mereu printre cei care l-au apreciat. Se spune despre el că nu a prea avut rezultate când era antrenor la Rapid, în sensul că nu a câştigat campionatul. Din nou, avem memorie scurtă, sau deloc. În acei ani, Rapidul se bătea cu Steaua pentru campionat. Steaua a trucat meciuri, a cumpărat arbitri şi adversari. Nu am probe, dar aceste lucruri, pentru un pasionat de fotbal se observă destul de uşor. Plus că era perioada când patronul Stelei (murdăresc tastele dacă îi scriu numele) nu era încă în atenţia instituţiilor judiciare, deci avea mână liberă pentru toate măgăriile. Mi-a părut rău pentru Răzvan Lucescu, care merita din plin să obţină performanţe mai mari. Apoi, după ce a ajuns antrenorul echipei naţionale de fotbal, a mai antrenat pe Braşov câteva luni, pentru a-şi încheia contractul. Spre sfârşitul campionatului 2008-2009, Urziceni se lupta cu Dinamo pentru titlul de campioană a României. Braşovul avea meci direct cu Dinamo, iar dacă echipa lui Lucescu învingea, Urziceni lua campionatul. Având în vedere faptul că în România aceste meciuri, de regulă, se încheie în spatele scenei, şi nu pe terenul de fotbal, toată lumea se aştepta ca Braşovul să se dea la o parte. Nu s-a dat, iar Lucescu şi-a făcut mulţi duşmani. Ajunge antrenor la naţională. De la început este atacat de oameni pentru faptul că nu favorizează anumiţi jucători. Cine îl acuză? Oameni anchetaţi penal, sau care în decursul ultimilor ani s-au confruntat cu eşecuri pe plan sportiv. A lucrat permanent într-o atmosferă de tensiune, jucători ameninţaţi să nu joace cum trebuie, spectatori aţâţaţi de televiziuni (vom reveni şi asupra acestui subiect), fotbalişti nemulţumiţi de ce atmosferă este în ţară. Rezultatul? Lipsa de rezultate, ca o consecinţă previzibilă. Vina? Doar a antrenorului, desigur! Personal, şi în contra curentului, continui să-l simpatizez pe Răzvan Lucescu şi să îl apreciez pentru faptul că a dat dovadă că are coloană vertebrală şi că nu poate fi cumpărat. A ales să plece cu capul sus de la naţională, şi îi doresc multe succese pe pe plan sportiv!
În fotbal, ca şi în societate în general, lipseşte o fundaţie solidă. Noi frecventăm mall-urile, dar de unde vin atâtea produse? Mall-urile, băncile, turismul sunt doar sectorul terţiar, vârful piramidei. Baza sunt agricultura şi industria, iar acestea sunt în moarte cronică. Concluzia? România este ţara care a sfidat legea gravitaţiei: prima ţară din lume care pluteşte, neavând bază şi coloană vertebrală, ci doar un vârf plutitor.
Pe de altă parte şi noi ne lăsăm uşor duşi de val. Aici mă refer la televiziuni, care prezintă mereu situaţii catastrofale. Orice accident rutier are menirea de a spune că românii sunt nişte vitezomani şi alienaţi, că pentru topirea gheţarilor de vină este Băsescu, că trebuie să pornim o vânătoare de vrăjitoare (a se citi să cadă mereu câte un cap, pentru a salva un minister, sau alte instituţii). Sunt promovate non-valorile sau de-a dreptul spus nulităţile. Părinţilor mei le-a fost ruşine, şcoliţi şi cu facultate fiind, să aibă ca conducători (cacofonie inteţionată) nişte analfabeţi, care nu aveau nici ciclul primar terminat. Nu de-aia a desfiinţat Gheorghiu-Dej clasa a treia de la tren, pentru că el avea doar două clase? Azi, după atâţia ani şi mie îmi e ruşine de cine văd că s-a cocoţat în fruntea ţării. Unul care a citit Levantul de Mircea Cărtărescu şi care e singura carte lecturată de el? şi apropo, Levantul e una din cărţile dificile ale scriitorului, ceea ce mă face să am rezerve serioase cu privire la lecturile onorabilului personaj. Altul care a terminat facultatea cu nota 6, a rămas repetent de vreo câteva ori şi are o pojghiţă subţire de pseudo-cultură, şi aceea doar pentru cultivarea propriei sale pseudo-personalităţi? Şi acestea sunt doar câteva exemple. Între parlamentari mai sunt destui, la Guvern la fel, în administraţie asemenea. De ce prezintă televiziunile aceste imagini? Nu pot decât să răspund cu alte întrebări: au vreun interes sa destabilizeze viaţa societăţii româneşti? O fac datorită unor presiuni externe? De un lucru sunt sigur: nu este întâmplător.
Şcoala în România în general se face la un nivel superficial, primând obţinerea unor note cât mai bune, nu a unor cunoştinţe solide. Apropo de asta, sunt grupe întregi din diferite Facultăţi din UBB care copiază şi au burse, iar cei cinstiţi au rămas pe dinafară. Dacă s-ar aplica nişte criterii clare de deontologie profesională, aceste fraude ar trebui sancţionate cu eliminarea din facultăţi. Dar cum studenţii sunt nişte vaci de muls bani...
Regulamente şi legi există. Nu trebuie decât să le aplicăm. Să avem dorinţa de a le aplica, de a ne respecta pe noi înşine şi pe ceilalţi. Pentru că, oricât de ŞEMECHERI ne simţim când obţinem rezultate prin fraudă ori alte mijloace ilicite sau nelicitice, ne furăm pe noi, în primul rând, ne rupem câte un pic din demnitate.
Dar cine să aibă conştiinţă de sine? Lumea asta fuge şi ne ia pe noi în vâltoarea ei. Of, am întârziat la "Dansez pentru tine", bine că mi-am pierdut vremea cu nimicuri idealiste.

Răzvan A.