Ma uit la meciuri de fotbal de la Campionatul Mondial de fotbal din 1998. Pot sa spun ca apreciez acest sport, imi place si sa-l practic in timpul liber. La mijlocul anilor 2000 eram fascinat de jocul de angajament al lui Liverpool, care luptau ca si cum era ultima lor zi din cariera de fotbalisti. Din 2005-2006 apreciez si mai mult Barcelona, o echipa de fotbal fantastica. Intotdeauna am simpatizat cu Barcelona, si nu cu Real Madrid. Nu puteam sa spun pe atunci (la inceputul anilor 2000) de ce. Acum stiu. In ultimii ani, aceasta echipa, al carei slogan este "Mes que un club"(Mai mult ca un club), practica un fotbal care este apreciat de Dan Petrescu (poate cel mai bun antrenor roman al momentului) ca fiind cu 5 ani inaintea oricarei echipe din lume. Acest lucru s-a vazut in ultimele sezoane, cand minunata echipa a Barcelonei leaga 700-900 de pase pe meci (ca o comparatie, echipa natioanala a Romaniei leaga vreo 150-250 de pase pe meci). Au jucatori fantastici, care au fost crescuti de ei (Messi, Puyol, Iniesta, Pique, si preferatul meu - Xavi).
In ultima vreme exista o antipatie vis-a-vis de aceasta echipa, pentru ca i se face prea multa reclama, pentru ca sunt "prea plangaciosi" etc. Personal, nu impartasesc aceasta parere, pentru ca echipa de azi a Barcelonei joaca cel mai frumos fotbal pe care l-am vazut. Este o placere sa te uiti la meciurile lor, este, fara a ne feri de cuvinte, arta pura.
Ca o incununare a acestei mari echipe, nationala Spaniei este facuta pe scheletul Barcelonei (vreo 6-7 jucatori: Pique, Puyol, Xavi, Busquets, Iniesta, Pedro, David Villa), iar Spania este campioana europeana si mondiala in exercitiu. Asta spune multe despre ce inseamna astazi in sport Barcelona. Cine nu-si mai aduce aminte de finala din vara trecuta dintre Spania si Olanda. Chiar ma bucuram ca in sfarsit ajung doua echipe care au traditia de a juca frumos intr-o finala de Campionat Mondial. Nici ca se putea lumea insela mai amarnic. Am vazut niste iberici incercand sa joace fotbal si am vazut o portocala mecanica (porecla Olandei in fotbal) scartaind serios din toate incheieturile si practicand K1, nu fotbal. Desigur, batavii au aplicat stilul numit Murinho...
Domnul Murinho, castigator a N trofee ca antrenor, mediocru ca fotbalist. Un om pentru care jucatorii sunt gata sa se sacrifice, si care lasa in urma lui doar regrete si suspine, si echipe in dezintegrare. Un om a carui echipa (indiferent ca e Porto, Chelsea, Inter, Real Madrid) practica antifotbal si ruperea picioarelor adversarului; poate mai putin la Chelsea). Un om pentru care a castiga depaseste cu mult dorinta de a juca in limita fair-play-ului (definitia bunului simt in fotbal).
Nu pot sa spun faptul ca am fost vreodata un admirator al acestui antrenor, deoarece mai degraba imi amintesc faulturile fotbalistilor antrenati de el si declaratiile sale lipsite de bun simt, decat fotbalul pe care il practica echipele sale. Coate in gura, intrari "la ruperea" picioarelor adversarilor etc.
A dus confruntarile dintre Real Madrid (noua sa echipa din 2010) si Barcelona la un nivel as spune mai degraba nedorit, prin scandalurile provocate de jocul echipei sale. Aceasta Real Madrid este o echipa de cotonogari in acest moment, al caror principal scop e sa rupa picioarele fotbalistilor de la Barcelona, decat sa joace fotbal. Marele fotbalist Pepe (ce nume predestinat, parca) cu o mutra de puscarias tocmai eliberat si Adebayor (borfasul cules de pe strazi ca sa joace fotbal, care dovedeste ca nu si-a lasat la naftalina vechile practici dobandite la felinarul coltului de bulevard) sunt doar doua exemple.
Insa cea mai urata consecinta a acestor scandaluri care izvorasc din talentul lui Mourinho de a crea ura intre el (si echipa antrenata de el) si ceilalti este scindarea nationalei de fotbal a Spaniei. O echipa atat de frumoasa cu un joc atat de minunat se rupe din pricina acestui individ care acuza in stanga si-n dreapta pe toata lumea, mai putin pe el insusi (in fond, principalul vinovat pentru infrangerile penibile pe care le sufera; desigur, Barcelona e o echipa aproape invincibila de vreo 2-3 ani incoace). Acest mascarici (Mourinho) se plange mereu ca este furat de arbitri (parca-i vezi pe incultii patroni de fotbal din Romania), dar jocul pe care-l practica este de asa masura ca cere efectiv jucatori eliminati (Pepe, Sergio Ramos, Marcelo, Arbeloa sunt doar cativa). Unul din putinii jucatori cu capul pe umeri de la Real Madrid, care nu se avanta in razboiul acesta declansat de Mourinho este chiar capitanul echipei, dar si liderul Spaniei - Iker Casillas. Un fotbalist mare, un portar dintre cei mai buni si un lider excelent, ale carui declaratii sunt foarte responsabile si care nu uita faptul ca acesti jucatori in fond sunt colegi in nationalele tarilor lor. Marea majoritate a madrilenilor sunt prinsi de partea lui Mourinho in acest scandal si este pacat, pentru ca fotbalul ar trebui sa se joace doar pe un perimetru de 100 X 50 metri.
In incheiere, as vrea sa adaug faptul ca desi madrilenii se plang de faptul ca sunt mereu furati de arbitri in meciurile cu Barcelona, eu zic ca este normal ca echipa catalana (Barcelona) sa fie protejata de acestia (in limite decente) pentru ca astfel fotbalul are de castigat, nu nesimtirea, ingamfarea si anti-jocul.
Razvan A,
vineri, 29 aprilie 2011
luni, 25 aprilie 2011
Despre patriotism
Sentimentul de patriotism... il vedem arborat pe gatul atator oameni vajnici si vrednici ai neamului nostru. Aceia care dupa 2 ani de cand ocupa o functie publica isi cumpara o masina care depaseste venitul lor pe 4 ani, plus o casa si vreo 2 amante (doar da bine, nu?). Vedem desigur la tembelizor diferite personaje, unii ar spune pitoresti, care se lauda cu dragostea lor de patrie. Altii care striga din palate si dau bani la cersetori (ca sa faca ce cu ei? ii beau, ii fumeaza?). Altii care vorbesc despre iubirea de tara aruncand cu noroi in ceilalti, iar ceilalti - cei mai la indemana - sunt vecinii nostri care au o noua constitutie.
Suntem departe de ceea ce ar trebui sa insemne democratie si patriotism. Doar vezi si in sport, ca tot suntem de-a dreptul bombardati cu stiri din fotbal. Inainte de meciurile nationalei celebrii nostri sportivi bipezi (cei care joaca prin Occident) se accidenteaza, ba pe unii ii apuca o diaree cum numa'n vis poti sa gandesti (saracul la cate scuze a invocat pana atunci, doar problemele la stomac ii mai lipseau).
Suntem departe de ceea ce doreau Ion Ratiu si Corneliu Coposu la inceputul anilor 90. Sa invatam democratia. Ah, democratia se invata? Nu ne nastem cu ea? Dar suntem atat de ocupati, cand sa mai invatam democratia si patriotismul? Si pentru ce? Ca-si bate tara asta joc de noi! Dar noi nu ne batem joc de ea? Daca am face un exercitiu de sinceritate, cati dintre noi ne-am bucura sa avem un raport echilibrat cu autoritatile in loc sa le "ciupim" de niste taxe? Cum bine observa in urma cu ceva vreme un editorialist, raporturile statului roman cu cetatenii sai sunt de doua feluri: ori incearca statul sa jecmaneasca pe cetateni ori invers.
Intrebarea ar fi si daca am putea gasi in interiorul acestei tari modelele pentru democratie. Sunt, dar nu se vad. Democratii sunt decenti, iar aceasta notiune a iesit de ceva vreme din vocabularul nostru cotidian, si ma tem sa nu fie sters in urmatoarea editie a DEX-ului (ca norocul ca cei care il scriu stau mai degraba cu nasul in carti decat la orizont). Pentru ca democratia presupune "sa te lupti pana la ultima picatura de sange ca cel de langa tine sa aiba dreptul sa te contrazica". Frumos spus, nu? Putem invata sa avem o cultura a dialogului? Uitati-va la mai marii zilei: Traian Basescu si Crin Antonescu (sunt cele mai vocale personaje) fac spume la gura pentru ca nu stiu sa intretina un dialog in contradictoriu si se arunca precum fiarele flamande pe bietii crestini pasnici (ca in vremurile bune ale Colloseum-ului). Asta inteleg ei prin bun-simt si democratie (-populara, poate).
Dar totusi, ce inseamna patriotism? Inseamna sa-ti iubesti pana la moarte patria si sa le negi celorlalti drepturile? Deja este redundanta aceasta experienta, doar am vazut ca duce la razboi. Nu ar fi mai potrivit sa spunem ca patriotismul inseamna sa-ti servesti tara? Dar tara ce iti ofera? Poate pentru inceput trebuie sa-i oferim noi tarii ceva. Sa-i oferim respect si ei si cetatenilor sai. Pana la urma tara e formata din elemente reci (granita, administratie, institutii etc.) si elemente calde (cetatenii care o compun). Consider ca nu trebuie sa fim toti presedinti de tara ca sa fim adevarati patrioti. Nu ne-am calca toti in picioare asa? Ne-am acuza unii pe altii de hiclenie, ne-am face cu un cap mai scunzi... Patriotism inseamna sa-ti intelegi locul intr-un mecanism. Sa fii acea rotita care sa functioneze intr-un mecanism. Daca esti dascal, sa incerci sa fii un adevarat exemplu pentru prunci, sa le predai in asa fel incat lectiile sa le intre si la inima si in creier, nu sa vii cu penibila replica "va lasam sa copiati ca sa ne aduceti noua un viitor mai bun"; daca esti medic sa iti faci datoria si fata de cel instarit si fata de cel mai putin instarit, cu aceeasi pricepere.
Sa fii patriot inseamna sa nu-l urasti pe cel de langa tine pentru ca are merite obtinute prin munca si sudoarea lui, ci sa-l marginalizezi pe cel care a obtinut un loc prin lipsa lui de merit. Ori acum meritul si virtutea ne creeaza sentimentul de invidie, iar pilele sunt privite cu nesat si cu o salivare intensa ("ce n-as da si eu sa am niste pile"). Patriotismul nu se canta, nu se spune. Este ca si trecutul in viziunea lui Al. Soljenitin: "celui care va pomeni trecutul sa i se scoata un ochi, celui care-l va uita sa i se scoata amandoi". Patriotismul se simte si se construieste.
Sa-ti faci datoria fata de tine, fata de constiinta si semenii tai, elemente care formeaza patria. Asta inteleg eu ca inseamna patriotismul.
Cluj-Napoca,
25 aprilie 2011
Suntem departe de ceea ce ar trebui sa insemne democratie si patriotism. Doar vezi si in sport, ca tot suntem de-a dreptul bombardati cu stiri din fotbal. Inainte de meciurile nationalei celebrii nostri sportivi bipezi (cei care joaca prin Occident) se accidenteaza, ba pe unii ii apuca o diaree cum numa'n vis poti sa gandesti (saracul la cate scuze a invocat pana atunci, doar problemele la stomac ii mai lipseau).
Suntem departe de ceea ce doreau Ion Ratiu si Corneliu Coposu la inceputul anilor 90. Sa invatam democratia. Ah, democratia se invata? Nu ne nastem cu ea? Dar suntem atat de ocupati, cand sa mai invatam democratia si patriotismul? Si pentru ce? Ca-si bate tara asta joc de noi! Dar noi nu ne batem joc de ea? Daca am face un exercitiu de sinceritate, cati dintre noi ne-am bucura sa avem un raport echilibrat cu autoritatile in loc sa le "ciupim" de niste taxe? Cum bine observa in urma cu ceva vreme un editorialist, raporturile statului roman cu cetatenii sai sunt de doua feluri: ori incearca statul sa jecmaneasca pe cetateni ori invers.
Intrebarea ar fi si daca am putea gasi in interiorul acestei tari modelele pentru democratie. Sunt, dar nu se vad. Democratii sunt decenti, iar aceasta notiune a iesit de ceva vreme din vocabularul nostru cotidian, si ma tem sa nu fie sters in urmatoarea editie a DEX-ului (ca norocul ca cei care il scriu stau mai degraba cu nasul in carti decat la orizont). Pentru ca democratia presupune "sa te lupti pana la ultima picatura de sange ca cel de langa tine sa aiba dreptul sa te contrazica". Frumos spus, nu? Putem invata sa avem o cultura a dialogului? Uitati-va la mai marii zilei: Traian Basescu si Crin Antonescu (sunt cele mai vocale personaje) fac spume la gura pentru ca nu stiu sa intretina un dialog in contradictoriu si se arunca precum fiarele flamande pe bietii crestini pasnici (ca in vremurile bune ale Colloseum-ului). Asta inteleg ei prin bun-simt si democratie (-populara, poate).
Dar totusi, ce inseamna patriotism? Inseamna sa-ti iubesti pana la moarte patria si sa le negi celorlalti drepturile? Deja este redundanta aceasta experienta, doar am vazut ca duce la razboi. Nu ar fi mai potrivit sa spunem ca patriotismul inseamna sa-ti servesti tara? Dar tara ce iti ofera? Poate pentru inceput trebuie sa-i oferim noi tarii ceva. Sa-i oferim respect si ei si cetatenilor sai. Pana la urma tara e formata din elemente reci (granita, administratie, institutii etc.) si elemente calde (cetatenii care o compun). Consider ca nu trebuie sa fim toti presedinti de tara ca sa fim adevarati patrioti. Nu ne-am calca toti in picioare asa? Ne-am acuza unii pe altii de hiclenie, ne-am face cu un cap mai scunzi... Patriotism inseamna sa-ti intelegi locul intr-un mecanism. Sa fii acea rotita care sa functioneze intr-un mecanism. Daca esti dascal, sa incerci sa fii un adevarat exemplu pentru prunci, sa le predai in asa fel incat lectiile sa le intre si la inima si in creier, nu sa vii cu penibila replica "va lasam sa copiati ca sa ne aduceti noua un viitor mai bun"; daca esti medic sa iti faci datoria si fata de cel instarit si fata de cel mai putin instarit, cu aceeasi pricepere.
Sa fii patriot inseamna sa nu-l urasti pe cel de langa tine pentru ca are merite obtinute prin munca si sudoarea lui, ci sa-l marginalizezi pe cel care a obtinut un loc prin lipsa lui de merit. Ori acum meritul si virtutea ne creeaza sentimentul de invidie, iar pilele sunt privite cu nesat si cu o salivare intensa ("ce n-as da si eu sa am niste pile"). Patriotismul nu se canta, nu se spune. Este ca si trecutul in viziunea lui Al. Soljenitin: "celui care va pomeni trecutul sa i se scoata un ochi, celui care-l va uita sa i se scoata amandoi". Patriotismul se simte si se construieste.
Sa-ti faci datoria fata de tine, fata de constiinta si semenii tai, elemente care formeaza patria. Asta inteleg eu ca inseamna patriotismul.
Cluj-Napoca,
25 aprilie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)