aşa DA sau aşa NU?

     O caldă zi de vară, un amfiteatru cu studenţi răsfiraţi. Instrmentul de scris dansează firesc cu foaia de hârtie, aruncă o privire înspre originile latine ale poporului român, înspre romanticii care se vedeau trecutul ca pe o ocazie de a oferi modele pentru prezent. La catedră, supraveghetorii se plimbă, ies, vorbesc între ei, n-au cum să cuprindă cu toţi ochii o sală întreagă. Nici dacă ar dori poate nu ar reuşi. Jucăuşii ochi ai studenţilor atâta aşteaptă. Nu este atentă supraveghetoarea... în dulcele stil clasic dă foaia de examen mai înspre stânga, şi scoate ciorna la iveală. O ciornă ce valorează vreo 350 de lei pentru unii. Alţii sunt mai leneşi, şi nu fac asemenea pregătiri, ci doar vorbesc. În şoaptă. Studentul român ştie citi pe buze în timpul examenului mai ceva ca surdo-muţii. Alţii se delectează cu tehnologia modernă, lăudând pe cel care a inventat telefonul care face poze.
     Peste câţiva ani, studentul acesta va preda la nişte copii. Va ştii desigur toate trucurile prin care va reuşi să-l prindă pe viitorul elev care copiază sau poate va închide ochii fiind orbit de imaginile numerotate ale unor mari înaintaşi. Dar nu va stăpâni prea bine ceea ce are de predat. Mai contează când ai un venit de mizerie? De parcă predatul îl faci pentru îmbogăţire, nu din pasiune...
     Sau şi un caz mai rău... vei ajunge într-o funcţie publică, şi vei avea o fundaţie culturală şi educaţională înaltă cât genunchiul broaştei. Atunci vei spune despre unul că a fost "slugoi la ruşi" sau că a fost un "trădător". Şi ca să pui cireaşa pe tort, vei fi lăudat că nici mort nu ai fi cedat şantajului sau unor presiuni. Apropo de această ultimă idee...natura umană e incredibil de imprevizibilă, iar în situaţiile extreme luăm decizii care în alte împrejurări le-am considera nebuneşti. Aşa că, a lipi cuiva o anumită etichetă fără să cunoşti tot contextul acelei situaţii şi epoci este o dovadă a unei lipse crase de empatie. Bineînţeles, înscriindu-ne în această logică, putem totuşi emite câteva judecăţi de valoare, bazate pe o serie de argumente logice: să ai un instinct politic superior tuturor adversarilor tăi, dar să nu ai o bază intelectuală şi culturală adecvate va duce la un fel de dominaţie a acelei persoane pe scena publică, însă cu rezultate "istorice" (reforme bine înfăptuite, consens politic, să aduni oameni de valoare în jurul tău care să şi rămână fideli concepţiilor tale după ce te cunosc mai bine) insuficiente sau nule; de asemenea, dacă cineva dă dovadă de un caz patologic de foame după putere, fără a proba cu vreo competenţă deosebită (ca să nu spunem româneşte că e prost), va face greşeli tot mai mari, pe măsura creşterii ambiţiilor sale.
     Din păcate, trăim într-o perioadă în care criza morală se propagă asemeni ciumei în evul mediu. Prea mulţi vor să facă bani, uitând că mai există o chestie mai puţin palpabilă, dar totuşi mai valoroasă. Această chestie, despre care ştim toţi, dar puţini tind să mai aibă, se numeşte CARACTER. În sens figurativ, desigur.
     În formarea acestui caracter contribuie familia, mediul, şcoala. Familia n-are timp, că trebuie să aducă un venit, altfel murim de foame, mediul ne impune spiritul de turmă (unora dintre noi). Şcoala? Noi suntem pe una din şinele căii ferate, iar şcoala pe cealaltă. Singura problemă e că aceste şine nu par să ajungă la vreun numitor comun.
     Desigur, ce susţin eu în aceste pasaje este o opinie pur personală. Au mai existat cazuri care nu au avut nevoie de de o pregătire foarte solidă ca să reuşească. Pe la 700-800 În China domnea o stare de nelinişte. Erau şi răscoale, iar în urma unei asemenea stări de confuzie, a ajuns pe tronul Dragonului Galben un simplu ţăran, care avea numele, tradus româneşte, de Porcu sau Porcaru. El a avut o domnie importantă şi a făurit o dinastie de prestigiu în China.
     Dar de ce ne îndepărtăm atât de adânc în trecut? Avem şi noi chiar sub ochi exemple ideale: un fost muncitor necalificat, cu o soţie ce a făcut patru clase primare şi vindea flori în Gara de Nord au reuşit să întemeieze o dinastie... doar că acea dinastie s-a remarcat prin prestigiul prostiei, înfatuării, îngâmfării, analfabetismului şi al lipsei de respect pentru orice valori ce trec de proria lor persoană.
     Aşadar, e o simplă întrebare... aşa DA sau aşa NU? Un răspuns clar nu vreau să dau, pentru că fiecare îşi face propriile calcule în drumul vieţii. Ceea ce eu înţeleg prin caracter, nu coincide cu opinia altora. Perfect normal. Ceea ce poate ar intra în categoria "aşa NU" este aruncarea vorbelor spuse în necunoştinţă de cauză ce pătează obrazul unui popor întreg. Ca reprezentant al unei comunităţi, trebuie să fii cel dintâi care să îi apere interesele.

     P.S. Până când istoria îi va judecat pe Regele Mihai I al României şi pe Preşedintele Traian Băsescu, noi ne rezervăm dreptul de a spune că cel dintâi în 90 de ani nu a pătat istoria acestei ţări, pe când cel de-al doilea în 60 de ani a făcut unele greşeli sinistre (chiar dacă uneori au părut mari vorbe).