Regalitatea anacronica?

     Într-o dimineaţă de marţi, într-un sfârşit de octombrie, o zi înnorată. Eram pe băncile facultăţii. Profesorul îşi preda nestingherit lecţia, fără să ne dea pauză. Toţi ne uitam unul la altul, dornici să avem măcar 5 minute de recreere. Eu îmi făceam speranţe că poate ne ţine două ore continuu, ca în următoarea oră să ne dea liber, pentru a putea viziona discursul regelui. "Vă dau 10 minute pauză." Eram dezamăgit, pentru că nu spusese nimic despre un moment istoric, chiar dacă mai debrabă simbolic, al vieţii politice din România.
     După ce am terminat orele, cum am ajuns acasă, m-am grăbit înspre calculator, l-am deschis, şi căutam veşti despre discursul regelui în parlament. Dincolo de toate comentariile şi "impresiile la cald", am citit discursul pe un site al unui ziar naţional. În urmă cu ceva ani, când am vizionat filmul "4 luni, 3 săptămâni, 2 zile", am rămas foarte plăcut surprins pentru că pelicula respectivă a reuşit să mă transpună exact în atmosfera acelei perioade, din anii 1980. La fel şi discursul regelui, a reuşit să mă aducă într-o perioadă pe care o privesc uneori, ca atâţia alţii, cu o neînţeleasă nostalgie... perioada interbelică. Îmi şi imaginam cum regele avea sceptrul alături, coroana pe cap, şi pur şi simplu deschidea şedinţa parlamentului, ca odinioară Carol I, Ferdinand, ori Carol II.
     Discursul regelui, ideile enunţate au fost simple, dar de multe ori lucrurile simple sunt cele mai frumoase. Pot să spun, că după mult timp, un discurs public m-a emoţionat. Nu au fost atacuri la persoană, nu au fost jigniri, a fost doar enunţarea unui drum pe care l-am dorit cu toţii de mai bine de două decenii. Un drum care continuă să fie paralel cu ceea ce facem, cu alegerile pentru care optăm.
     Din punctul meu de vedere, prezenţa regelui nu a fost o rupere de trecut, la fel cum nu a fost nici condamnarea comunismului. A fost doar un episod care trebuia sa aibă loc în urmă cu 20 de ani, la fel cum şi reformele pe care le propune primul-ministru (şi care probabil îi vor distruge cariera politică) trebuiau să fie făcute acum 20 de ani. Chiar dacă spunem că mai bine mai târziu decât niciodată, totuşi prezenţa regelui în parlament acum 20 de ani poate ar fi avut alt rezultat decât un simplu discurs (deşi minunat în opinia mea, prin prestanţă şi conţinut). Atunci curentul monarhist era mult mai mare, simpatia pentru partidul pro-monarhist era infinit mai mare, iar prezenţa lui Corneliu Coposu în viaţa publică ar fi cântărit şi mai mult în cursul evenimentelor. Dar cum istoria nu se face cu "dacă", nu voi încerca să alunec însprea această direcţie.
     Nu ştiu dacă prezenţa monarhiei ar fi făcut mai mult pentru România, decât au realizat neocomuniştii. Dar cu siguranţă ar fi fost un reper de înaltă conduită civică şi morală, aşa cum preşedinţii şi prim-miniştrii pe care i-a avut ţara nu au reuşit şi nici după următoarele alegeri nu vor reuşi.
     Nu ştiu dacă trecutul a fost mai glorios, mai plin de eroi ca astăzi. Ştiu doar că altădată oamenii se respectau mai mult pe ei, pe cei din jur, erau mai omenoşi.