Multă lume a vizionat şi continuă să vizioneze emisiuni ca "Dansez pentru tine" ori "Românii au talent". Probabil sunt şi unele modele din afară. De fapt ce vor să ne arate? Că în fiecare dintre noi există talent pentru cine ştie ce activităţi? Asta ştiam dinainte să mă nasc. Ceea ce aceste emisiuni promovează este o mascaradă sinistră, cu titlu de amuzament şi care, desigur, aduce bani buni.
Dacă vreţi să vedeţi talent, mergeţi în cursul oricărei zile în Cluj-Napoca, pe strada care duce de la SORA Shopping Center spre Bulevardul Eroilor. Veţi găsi acolo nişte tineri săraci, care cântă la diferite instrumente muzicale, şi au o pălărie în care cei cu ureche fină şi cu suflet bun pun nişte mărunţiş sau chipul lui Nicolae Iorga cel mult. Desigur, aceştia au plete, nu sunt la fel de curaţi (mai degrabă din lipsă de fonduri, ori teribilism), la fel de arătoşi sau de prezentabili precum curvele dispuse să presteze orice pentru a ajunge la Antene şi la Pro TV.
Şi aici intrăm în problematica acestei postări. Care e normalitatea? Sunt două ipostaze diametral opuse: talentaţii mai puţin frumoşi contra frumoşii mai puţin talentaţi. "Dansez pentru tine" ori "Românii au talent" sunt o palidă consolare pentru prim categorie, dar care ar trebui, în opinia mea, să fie starea de normalitate.
Când eram mic (ţin să menţionez că primii ani parcă i-am făcut în altă lume, nu în cea de acum) fetiţele vroiau să devină doctoriţe, iar bărbaţii fotbalişti sau poliţişti. Acum, toţi vor să fie STAR-uri, să apară la televizor. Se mai găsesc şi naufragiaţi care vor să ajungă medici, sportivi (nu fotbalişti, că deja ăştia au devenit STAR-uri), scriitori etc.
Primii care au adus în România show-bizz-ul au fost cei de la PRO TV. Adică amuzament ieftin, superficial, în care ambalajul conta mai mult decât substanţa. Şi acest lucru a prins la oameni. Trist! Desigur, fiind un model de succes, nu am făcut decât ce omenirea ştie să facă mai bine: să imităm, să ducem această prostie şi prostire pe culmi înalte. Antenele au preluat cu succes acest model, mai ales pentru segmentul estic al Carpaţilor, unde prostia prinde mai bine şi este ca ciuma în Evul Mediu. Şi desigur, unde oamenii te invită să-i prosteşti, dar neapărat trebuie să le dai o mică atenţie, şi astfel îţi vor fi fideli, până altul le dă o mică atenţie mai mare.
Acest show-bizz s-a propagat în România după model american şi a servit la ce? Încă nu îmi dau seama. Cel puţin pe mine m-a ajutat să îmi găsesc ocupaţii mai bune decât să mă uit la televizor.
"Dansez pentru tine" ori "Românii au talent" sunt o parte a acestui show-bizz. Ele sunt însă poate cea mai evidentă răsturnare a răsturnării valorilor în România. Sunt situaţiile de normalitate, prezentate ca pe ceva excepţional. La noi normalul a devenit curva care spune că face una şi alta, şi ticălosul care a făcut milioane de în doi ani, deşi salariul său se cuantifică în milioane de lei... vechi. Ce este acest nou excepţional? Eu cred că este valorificarea vocaţiilor pe care fiecare dintre noi le are şi încearcă să le pună în aplicare cu mai mult sau mai puţin succes.
Până la noi subiecte, voi lua la rând catalogul job-urilor din România, în scopul de a-mi descoperi o nouă vocaţie, cu care să particip la viitoarele emisiuni prost-teviste. Cine ştie, poate îmi voi descoperi talentul de a planta mere în copaci.
Răzvan A.
O singura observatie: dupa parerea mea "Dansez pentru tine" si "Romanii au talent" nu sunt cea mai clara dovanda a rasturnarii valorilor, din pacate exista emisiuni muuult mai cumplite, gen Acces Direct sau Happy Hour; daca la primele doua pretextele pentru circ sunt totusi dansul si talentul(admirabile in esenta) la celelalte pretextul pentru circ e circul, pentru ca "asta cere publicul".
RăspundețiȘtergereAaa.. inca ceva, in Romania, tara manelistului nespalat, dar suflat in aur, exista un sentiment ostil fata de rokerii nespalati, care in afara de un tricou cu Mettalica (Pink Floyd, Dream Theatre, Guns'n Roses, SOAD etc) si in cel mai bun caz o chitara, mai au doar sufletul.
da, ai dreptate. nu sunt singurele emisiuni, dar sunt singurele de care am auzit eu:)). de restul canalelor, cu audiente mai mici,nu prea stiu ce sa zic, decat ca sunt poate si mai ieftine.
RăspundețiȘtergereda, ai dreptate. exista un oarecare sentiment de ostilitate fata de rock-eri, dar cei despre care vorbeam eu nu sunt rock-eri, sunt tineri, care chiar stiu sa cante. rock-erii nespalati sunt o alta categorie, muult prea teribilista!!!
1.cand ziceam " rockerii nespalati" ma refeream la modul in care ii percepe lumea pe orice tineri cu par lung, un tricou negru/cu ceva negru/ cu bocanci/ this kind of stuff si eventual si cu o chitara; exista si de-aia care fac dus o data la o vreme si atunci dau de tricoul cu Metallica pe care l-au pierdut acum un an:))dar nu ma refeream la ei... si oricum i-as prefera unul manelist in purpura
RăspundețiȘtergere2.Si stai sa vezi ca incepe Facorul X si Romanian Idols pe Antena:))